Cum a blocat o șoferiță din Botoșani un magazin din Iași: „Se grăbea la un interviu de angajare!”

O șoferiță de 24 de ani, din Botoșani, a blocat angajații unui magazin din Iași după ce și-a parcat mașina în fața ușii de la intrare, iar oamenii nu mai puteau ieși.

Incidentul a avut loc marți, 18 februarie 2024, de la ora 08:00 până la 10:30. Tânăra șoferiță a parcat mașina sa marca Opel în fața unui magazin de blănuri. Angajații nu au sesizat inițial, însă, după câteva ore, un client i-a atenționat, deoarece nu putea intra în magazin.

La ora 10:00, angajații au cerut ajutorul polițiștilor locali și au ajuns imediat la fața locului. Proprietara mașinii era de negăsit, astfel, a fost chemată echipa de ridicări. Vehiculul era parcat chiar în fața intrării, pe scări, iar oamenii nu aveau cum să intre sau să iasă din clădire, scrie bzi.ro.

 

„Ne-au contactat undeva pe la ora 10:00 angajații, deoarece nu puteau să iasă din magazin, și clienții i-au atenționat că nici ei nu au putut intra în interior. Totuși, când am ajuns acolo, aceștia ne-au precizat că mașina era acolo de la ora 08:00 dimineața, însă nu au sesizat inițial. Deci ei au stat timp de 3 ore așa, nu au putut ieși din magazin. Când am ajuns acolo, nu am găsit vreun număr de contact sau ceva, astfel, am dispus imediat ca mașina să fie ridicată”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași.

Șoferița este G.M., cu vârsta de 24 de ani, ce are domiciliul în Botoșani. După câteva ore, a venit la sediul Servicii Publice Iași, unde sunt duse mașinile ridicate. Tânăra le-a precizat polițiștilor că se grăbea la un interviu pentru angajare și nu s-a uitat unde a parcat mașina. Totuși, acest lucru o va costa peste 1.000 de lei, taxa de ridicare a mașinii și amenda primită.

„După câteva ore, proprietara a venit să își recupereze mașina. A precizat că se grăbea la un interviu, de asta a lăsat vehiculul parcat așa. Totuși, ar fi putut să se uite înainte, ca să nu deranjeze. În acest sens, a trebuit să aplicăm o sancțiune, iar la câteva ore, proprietara a venit să își recupereze mașina”, a mai spus polițistul local.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...