Cuciureanu a fost ELIBERAT! Bodyguarzii au facut scut in jurul sau! FOTO

Controversatul om de afaceri, Constantin Cuciureanu, a fost eliberat, marti dupa-amiaza, din Penitenciarul Botosani, dupa ce a stat inchis timp de 3 ani. Acesta a fost asteptat mai bine de doua ore de bodyguarzi, dar si de fiica sa.

Inainte ca grupul de detinuti care a fost eliberat astazi sa se indrepte spre poarta, s-a auzit un fluier, iar in acel moment oamenii apropiati lui Constantin Cuciureanu au facut scut in jurul sau si l-au bagat in masina, pentru a nu fi fotografiat de ziaristi. 

Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Botoşani, unde a fost încarcerat Constantin Cuciureanu, a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile, însă, pentru ca eliberarea condiţionată să se producă, era nevoie ca procurorii să nu depună contestaţie.

Magistraţii au constatat că omul de afaceri a executat fracţia de pedepsă prevăzută de lege, a beneficiat de o serie de recompense şi nu a avut nicio sancţiune în timpul executării pedepsei.

Constantin Cuciureanu a fost condamnat, iniţial, la şase ani de închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă la cinci ani, potrivit noilor prevederi ale Codului Penal. Cuciureanu a fost trimis în spatele gratiilor după ce a fost judecat pentru înşelăciune, el fiind încarcerat în februarie 2012.

Potrivit anchetatorilor, la inceputul anului 2000, omul de afaceri ar fi cumparat de pe piata neagra 42.000 de cupoane agricole, pe care ulterior le-a decontat ilegal la o agentie bancara, încasând circa 400.000 de lei.










 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...