Crucea Caraiman, în Cartea Recordurilor: Este cea mai înaltă cruce DIN LUME amplasată pe un vârf montan

Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.

Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri.

Cunoscut şi sub denumirea Crucea Eroilor, monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.

Monumentul a fost verificat de către experţii Guinness pe 14 august 2013, se mai spune pe site-ul Guinness.

Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial este situată în şaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2.291 de metri, fiind unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni, conform site-ului dedicat acestui monument.

Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Monumentul a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926 - 1928, "întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei", aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului.

Potrivit documentelor de la vremea respectivă, realizatorii structurii metalice au fost Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, proiectanţii - inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder, iar dirigintele de şantier - Nicu Stănescu.

Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Construcţia monumentului a început în anul 1926 şi s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei.

Soclul monumentului a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată şi îngrijit rostuită. Soclul a fost construit la doi ani după sfinţirea Crucii, pentru o mai bună încastrare a ei, iniţial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.

Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...