CRIZĂ de vaccin antitetanos în cel mai mare spital din județul Botoșani!
Stiri Botosani Wednesday, 18 November 2015 ActualitateDeocamdată nu se știe când se va rezolva această criză, dat fiind că vaccinul nu se produce în țară, iar Ministerul Sănătății încă nu a stabilit prețul pentru achiziția acestui vaccin, după cum susțin reprezentanții Spitalului Județean.
În lipsa acestui vaccin, pacienții care vin cu plăgi și necesită vaccinarea cu antitetanos au parte de o toaletare riguroasă a rănii.
“Ministerul Sănătății nu a stabilit prețul pentru acest vaccin, motiv pentru care nimeni din România nu îl poate achiziționa. Nu mai avem de cel puțin două-trei săptămâni. Acordăm o atenție deosebită pacienților care se prezintă cu plăgi tetanigene, prelucrare primară în UPU, mai mult de atât dacă nu avem vaccin nu avem ce face. A fost o situație în care un medic a spus că nu este, pacienta s-a dus să își caute dar nu a găsit nicăieri, nici în farmacii nu este. În cazul în care pacientul nu are imunitate există risc să facă tetanos. Cei de la achiziții întreabă în permanență. Când va apărea în sistem vom cumpăra, vaccinul este importat", a declarat Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!
La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...
ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...
Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO
Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.78 secunde