CRISTIAN ROMAN: Informatia referitoare la candidatura mea pentru presedintia CJ este o diversiune!
Stiri Botosani Friday, 4 February 2011 ActualitateMai exact, senatorul independent îl acuza pe Cristian Roman că a început campania electorală şi că ar face, de un timp, vizite în judeţ pe banii contribuabililor.
"În urmă cu două zile am zis că e mai înţelept să nu comentez chiar orice lucruri care se spun referitor la persoana şi activitatea mea. Am mai reflectat şi am ajuns la concluzia că unele lucruri trebuiesc totuşi clarificate public.
Primul ar fi că nu mă aşteptam ca un om cu mare experienţă politică să tragă o concluzie pripită, pe baza unei informaţii neverificate. Da, merg aproape săptamanal în judeţ şi o fac de doi ani, de când am fost numit în funcţie, nu de două săptămâni. Chiar am fost la toate primăriile din judeţ. Am făcut asta şi în primul meu mandat şi voi continua aşa. Ca să poţi rezolva problemele comunităţilor trebuie mai întâi să le cunoşti. Şi nu le poţi cunoaşte stând doar în birou. Chiar cred că procedez bine, pentru că eu nu înţeleg că prefectul este doar un element de decor în administraţia judeţului.
Al doilea lucru ce trebuie clarificat este că informaţia referitoare la desemnarea mea drept candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean este falsă. Ba mai mult, este o diversiune, urmărindu-se de fapt încordarea relaţiilor dintre prefect şi persoanele care chiar intră în calculele unei astfel de candidaturi", a precizat prefectul Cristian Roman, în urma declaraţiilor senatorului Liviu Câmpanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.27 secunde