Cristian Roman i-a cerut ministrului sănătății să facă publice criteriile pe baza cărora vor fi distribuite fondurile pentru asistenţa medicală ambulatorie
Stiri Botosani Tuesday, 5 March 2013 ActualitatePrima problemă semnalată este aceea că, începând cu data de 1 martie 2013, instituțiile furnizoare de servicii medicale sunt în afara contractului cu Casa Națională de Asigurări de Sănatate. Astfel serviciile prestate după data respectivă nu pot fi decontate. În același timp, furnizorii privați nu au cunoştinţă de valoarea bugetului alocat pentru luna martie şi, din acest motiv, nu pot efectua servicii medicale şi nici programări pentru perioada imediat următoare.
Totodată, parlamentarul botoșănean i-a cerut ministrului sănătății să facă publice criteriile pe baza cărora vor fi distribuite fondurile pentru asistenţa medicală ambulatorie, având în vedere că, în anii precedenţi, judeţul Botoşani a beneficiat de sume mult mai mici faţă de alte judeţe, un asigurat din Bucureşti beneficiind de un fond de 11 ori mai mare pentru investigaţii de laborator decât un asigurat din regiunea NORD –EST. În acest context, sunt laboratoare din Bucureşti care abia reusesc să-și consume fondurile, în condițile în care la Botoşani toate laboratoarele lucrează cu programări pentru una, sau chiar două luni.
Cristian Constantin Roman a cerut precizări și în legătură cu anunțatele desființări ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate și a Direcției de Sănătate Publică, făcând referire în mod special la soarta angajaților celor două instituți
Biroul de presă
Partidul FORȚA CIVICĂ
Botoșani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.05 secunde