Cristian Popovici : “Sunt informatii tot mai multe cu privire la implicarea unor anumite categorii de functionari publici in diferite activitati ilicite!”
Stiri Botosani Wednesday, 9 February 2011 Actualitate“Dintr-o anumita perspectiva, premisele anului 2011 sunt mult mai crunte. Informatiile pe care le primim si pe care le gestionam, sunt din ce in ce mai multe si din ce in ce mai bine documentate si mai precise cu privire la implicarea anumitor categorii de functionari publici in diferite activitati ilicite, de contrabanda, de protectie a celor care fac contrabanda sau a celor care fac evaziune. Cred ca 2011, si sper din tot sufletul sa ma insel, va aduce foarte multe surprize sub acest aspect", a declarat Cristian Popovici, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani.
Potrivit procurorilor, si in 2010 s-a inregistrat o crestere considerabila a numarului functionarilor publici care au trecut de partea cealalta a legii.
“A crescut considerabil fata de anii anteriori numarul funcţionarilor publici cu statut special, ma refer la cei din Poliţia nationala, cei din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, dar si din alte institutii, cercetati. Am avut functionari publici cercetati din tot spectrul institutiilor publice, nu in toate cazurile insa vinovatia a fost de asa natura incat sa fie dispusa trimiterea in judecata, au mai fost situatii in care s-au aplicat sanctiuni cu caracter administrativ, au fost si multe situatii in care reclamatiile au fost nefondate, insa a trebuit sa dam curs plangerilor. Din pacate am avut multi arestati, am avut sapte inculpati, si din punctul nostru de vedere, comparativ cu 2009 si cu anii anteriori, am avut mult mai multi cercetati, sanctionati, trimisi in judecata, arestati preventiv de catre instanta, pentru fapte de mica coruptie sau pentru infractiuni de serviciu, legate de contrabanda sau de alte activitati cu caracter ilicit", a mentionat prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani.
In 2010, mai multi functionari publici au fost trimisi in judecata de procurori, in special pentru luare de mita.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.24 secunde