Crin Antonescu: "Trădătorii mă dezgustă şi mă indignează"
Stiri Botosani Monday, 14 January 2013 ActualitateLiderul PNL a adăugat că trădătorii ar trebui excluşi din partid, dar că le va cere colegilor să amâne această decizie pentru a le permite acestora participarea la Congresul care va fi organizat la "sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie". Crin Antonescu a subliniat că nu crede că va exista o scindare a PNL, dacă Andrei Chiliman va pleca din partid. "Andrei Chiliman nu a fost niciodată un lider al PNL", a ţinut să precizeze preşedintele PNL.
Liberalii se întrunesc luni în şedinţa Biroului Politic Central şi în Consiliul Naţional Executiv pentru a vota lista secretarilor şi a sub-secretarilor de stat, dar şi pentru a discuta ultimele afirmaţii acide făcute de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, la adresa lui Crin Antonescu. Un alt primar aflat pe lista neagră, din cauza nesusţinerii candidaţilor PNL la parlamentare, este edilul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Preşedintele PNL a declarat, în urma unor declaraţii făcute în exclusivitate pentru gândul.info de lideri din PNL, că "în acest moment, nu există o intenţie de negociere cu PPE" pentru schimbarea familiei politice europene. În privinţa declaraţiilor deputatului George Becali privind desfiinţarea ANI, Crin Antonescu s-a limitat să spună că nu judecă afirmaţiile "individuale, care nu implică politica generală a partidului".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.09 secunde