Crin Antonescu îl atacă pe Neagu Djuvara: "Că ar prefera să meargă mână în mână cu Traian Băsescu, cu Elena Udrea e opțiunea domniei sale"

Deloc încântat de recentele critici ale lui Neagu Djuvara pe seama politicii PNL, Crin Antonescu i-a transmis istoricului, liberal cu tradiție, că nu acesta răspunde în fața partidului, ci el, Antonescu. El i-a reamintit acestuia că prima alianță a PNL cu un partid socialist a avut loc în 2003, când s-a fondat Alianța D. A. și când el unul nu era președintele PNL și s-a întrebat de ce Djuvara nu a protestat și atunci.

Cât despre cooptarea lui Becali printre candidații la parlamentare, aspect pe care de asemenea istoricul l-a criticat, șeful liberal a declarat: "Eu cred, până la proba contrarie, că Gigi Becali este mai cinstit, mai onest decât majoritatea politicienilor cu care am avut de-a face".

"Pe mine în mod special nu mă interesează să-l conving", a mai spus Antonescu despre Djuvara. "Că Neagu Djuvara ar fi preferat, de pe margine, să meargă mână în mână cu Traian Băsescu, cu Elena Udrea, e opțiunea domniei sale", a comentat președintele PNL. Întrebat de moderatoarea emisiunii de unde a tras concluzia că istoricul ar fi un susținător al șefului statului, Antonescu a explicat că Djuvara "vorbește despre destituirea lui Băsescu ca de o nebunie, ceea ce nouă nu ni se pare".

Președintele PNL a fost, în felul său, indulgent cu Djuvara. Pentru niște declarații critice făcute la adresa sa de seniorul liberal Radu Câmpeanu, Antonescu și-a exprimat public regretul că nu este suficient de dur ca să-l poată da pe acesta afară din partid. Opinii similare a exprimat despre Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 și unul dintre principalii săi contestatari, cât despre Dinu Patriciu, acesta, în opinia lui Antonescu, "trebuia dat afară de mult".

Declarațiile care l-au supărat pe Antonescu

Acum câteva zile, Neagu Djuvara criticase politica de alianțe a PNL drept "o harababură" în care nu se mai regăsește. "Un partid liberal care fuzionează cu rămăşiţele lui Voiculescu, pe urmă îl primeşte şi pe Becali, asta nu mai e Partidul Liberal", a declarat el conform Digi24. "Este așa o harababură, așa o încurcătură, destituirea lui Băsescu, revenirea lui, alianța unui partid liberal cu socialiștii, sunt așa de nebunești că vă spun drept că mi-e rușine. Strategia adusă de actualul PNL nu-mi convine deloc, mă fac că nu-i cunosc", a continuat istoricul.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...