Crin Antonescu, despre autodenunțul lui Victor Ponta: Colegii din PSD au apucături colectiviste
Stiri Botosani Thursday, 13 September 2012 Actualitate"Colegii din PSD, nu o spun cu nicio maliţiozatate, prin tradiţie au apucături colective, colectiviste şi atunci sigur că s-au dus mai mulţi. Apreciez acest gest, moralmente mă solidarizez şi eu cu el, cred însă că, dincolo de acest gest, primul ministru, Guvernul, noi cei care suntem din majoritatea parlamentară, avem de făcut mai mult decât atât", consideră Antonescu.
El a menţionat că este un gest simbolic foarte potrivit pentru opoziţie: "Noi suntem, totuşi, nu pot să spun la putere, să nu râdă cineva de mine, dar la guvernare cu siguranţă".
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a semnat autodenunţul şi că îl va trimite la DNA prin Poştă, cu număr de înregistrare: "L-am semnat deja. Nu (merg la DNA - n.r.) Se trimite frumos prin Poştă, cu număr de înregistrare".
El a precizat că toţi membrii BPN au procedat similar şi că la fel vor proceda şi membrii CExN.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Demisia, demisia". Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru!
Vineri, Botoșani a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Martins (min. 27, 54) și Ion...
LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (429)
SINDROMUL ARHIP (4) Volumul al patrulea, și ultimul din seria „Fiecare nume are omul lui” ( Editura „Pim”, Iași, 2026), e unul special. Dacă în primul vol...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde