Criminalul care a ucis un afacerist botoșănean cu un cuţit şi o bâtă de baseball, aşteptat la cursuri, la facultate

Un tânăr care a ucis un om de afaceri din Botoșani cu un cuţit şi o bâtă de baseball a fost declarat admis la Universitatea Constantin Brancuşi, din Târgu-Jiu. Criminalul este aşteptat la cursuri, pentru că pedeapsa o ispăşeşte într-un regim mai relaxat. Colegii lui sunt însă îngroziţi.

Este scandal la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu după ce conducerea instituției a admis la cursuri un student criminal, scrie Antena3.ro.

 

Este vorba despre Vlad Scurtu Irimia, din Suceava, condamnat în 2007 la închisoare pentru omor deosebit de grav și tâlhărie.

Acesta, student fiind în Iași, împreună cu iubita sa (n.r. Alina Mihaela Roșca) au omorât un om de afaceri cu lovituri repetate de cuțit și cu o bâtă de baseball.

Între timp, tânăra care a participat la crimă a fost eliberată în cursul anului 2020, după 10 ani de închisoare.

Tânărul are de efectuat o pedeapsă de 23 de ani de închisoare în regim închis.

Admiterea la Universitatea din Târgu-Jiu îi schimbă regimul de detenție în semi-deschis, lucru care schimbă hotărârea judecătorească prin care a fost stabilit regimul de detenție.

Cei doi tineri au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care fata a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball, scriu jurnaliştii de la monitorulsv.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...

Calendar Ortodox, 24 octombrie 2026: Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin

astăzi, 08:00

Sfântul Mare Mucenic Areta (†523) „a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-5...