Creierul este stimulat cateva zile la rand dupa citirea unui roman – studiu

Citirea unui roman captivant declanşează modificări reale şi măsurabile în funcţionarea creierului, care pot dura cel puţin cinci zile după încheierea lecturii, au descoperit cercetătorii americani de la Emory University, scrie The Independent.

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că lectura unei cărţi bune poate determina o conectivitate mai mare la nivelul creierului şi schimbări neurologice care persistă într-un mod asemănător cu memoria musculară, citeaza Mediafax.

Schimbările au fost înregistrate în cortexul temporal stâng, regiunea senzorio-motorie primară a creierului, asociată, de asemenea, cu receptivitatea limbajului.

Neuronii din această regiune sunt responsabili de convingerea minţii că realizează o acţiune pe care de fapt nu o îndeplineşte de exemplu când gândul la alergare activează neuronii asociaţi cu alergarea efectivă.

"Schimbările neuronale despre care am descoperit că sunt asociate cu sistemele mişcării şi senzaţiei fizice sugerează că lectura unei cărţi ne poate transporta în corpul protagonistului", a declarat neurologul Gregory Berns, coordonatorul studiului.

La studiu au participat 21 de studenţi, care au citit romanul "Pompeii", de Robert Harris, scris în 2003. Cartea a fost aleasă în cadrul acestui studiu datorită intrigii sale extrem de captivante.

Timp de 19 zile, studenţii au citit câte un fragment din carte în timpul serii, creierul fiindu-le testat cu ajutorul scanării RMN în dimineaţa următoare. După terminarea cărţii, creierul studenţilor a mai fost scanat timp de cinci zile.

Modificările neurologice au fost detectate şi în următoarele cinci zile, ceea ce arată că impactul exercitat de lectură nu a fost doar o reacţie imediată, ci a avut o influenţă de durată.

"Chiar dacă participanţii la studiu nu citeau cartea în timp ce erau supuşi acestor teste, ei au păstrat această conectivitate ridicată. Numim acest fenomen «activitate-umbră», fiind foarte asemănător cu memoria musculară", a adăugat profesorul Gregory Berns.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Amenzi de peste 11.500.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu în acest an! - FOTO

astăzi, 17:58

De la începutul acestui an și până la 30 septembrie, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat peste 400 acțiuni de inspecţie și control: 302 de inspe...

Doamna din Dorohoi care, la 105 ani, ne dezvăluie secretul longevității: Seninătate, Înţelepciune, Optimism!

astăzi, 17:01

Are 105 ani și încă jumătate. Un secol și încă o fărâmă de veac în care ”Tanti Florica”, așa cum o știu prietenii pe doamna carismatică, zâmbitoare ...

Patru mașini în valoare de aproximativ 20.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii din Botoșani!

astăzi, 15:11

La data de 10 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și  Poliției orașul...