Craciunul in spatele gratiilor

Chiar daca sunt privati de libertate, detinutii au parte de o atmosfera specifica sarbatorilor de iarna.

Astfel, peste o suta de persoane incarcerate in mai multe sectii de detinere din cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta Botosani au fost ieri colindate si urate de catre membrii corului Lira, coordonati de Dragos Boicu.

Programul artistic a fost inregistrat pentru a putea fi vizionat prin intermediul postului tv cu circuit inchis al penitenciarului si de catre ceilalti detinuti.

Pe 23, reprezentantii Serviciului Umanitar pentru Penitenciare vor oferi persoanelor incarcerate un program muzical intitulat sugestiv Colind din suflet pentru suflet, la finalul caruia, o suta de persoane nevizitate vor primi cadouri. Pe 24 decembrie se va finaliza concursul tematic Semnificatia Sarbatorii Nasterii Domnului ce s-a adresat minorilor privati de libertate, a declarat Marius Hliban, directorul PMS Botosani.

Detinutii mai au posibilitatea sa se spovedeasca si sa fie impartasiti de preotul institutiei, iar cei care doresc, pot participa la slujbele oficiate in capela penitenciarului, cu prilejul Craciunului.

Intre 23-24 decembrie se va efectua Vestirea Nasterii Domnului, iar detinutii vor primi calendare crestin ortodoxe si iconite.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meci pe Municipal, Marius Croitoru cu gândul la o victorie: ”Presiunea este pe formația care joacă acasă!” - VIDEO

astăzi, 08:19

FC Botoșani nu traversează o perioadă favorabilă. Moldovenii au pierdut ultimele trei partide de campionat, cu Dinamo, Petrolul și Universitatea Craiova, astfel că întâlnirea de astÄ...

Un proiect cu o istorie de peste 100 de ani, Prutul navigabil, revine în actualitate: ”Este râul din Europa care oferă cele mai bune oportunități!”

astăzi, 07:49

Un vechi proiect de amenajare a râului Prut pentru navigație propune conectarea estului României la un coridor de transport pe apă între Marea Neagră și Marea Baltică, printr-o ...

Ferotrafic TFI, nevoită să suspende trenurile Suceava – București Nord și retur din data de 9 noiembrie!

astăzi, 07:30

Trenurile Ferotrafic TFI de pe ruta București Nord-Suceava și retur nu vor mai circula începând de luni, din cauza restanțelor operatorului la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastr...