Pe cat se pare, indicii ca trupurile noastre ar putea juca un rol in gandire pot fi identificate in metaforele pe care le folosim pentru a descrie situatii. Cu 30 de ani in urma, aceasta observatie l-a facut pe lingvistul si filosoful George Lakoff de la University of California, Berkeley, impreuna cu filosoful Mark Johnson de la University of Oregon din Eugene, sa propuna asa-zisa "teorie a metaforelor", potrivit careia ne gandim la concepte abstracte in functie de cum ne functioneaza corpul. Si de-atunci incoace, dovezi in sprijinul acestei teorii nu mai prididesc sa iasa la iveala.
"Sustinatorii principiilor traditionale ale cognitiei vor fi surprinsi. Ei considera in general capacitatea umana de a rationa ca implicand procese cognitive abtracte golite de orice legatura cu trupul si cu spatiul", a comentat intr-un articol aparut in New Scientist, Tobias Loetscher de la University of Melbourne din Parkville, Australia. Recent, Loetscher si colegii lui au legat abilitatea umana de a cugeta la numere aleatorii - un exemplu de gandire abstracta - de miscarile corpului. Ei au cerut unui grup de 12 voluntari sa creeze o serie de 40 de numere, fiecare dintre ele cuprins intre 1 si 30, intr-o secventa pe cat de aleatorie posibil. Apoi cercetatorii au inregistrat miscarile verticale si orizontale ale ochilor barbatilor pe masura ce acestia pronuntau numerele cu voce tare, pe rimul unui metronom.
In cadrul acestui experiment, oamenii de stiinta au descoperit ca miscarile oculare ale subiectilor pot fi utilizate pentru a prezice marimea unui numar inainte ca acesta sa fie pronuntat. Daca un voluntar privea la stanga si apoi in jos, el alegea de obicei un numar mai mic decat cel anterior, iar daca privea in sus si la dreapta, alegea un numar mai mare. In plus, cat timp se uita intr-o anumita directie a fost direct corelat masurii in care numarul era mai mare sau mai mic decat cel anterior.
In carne si oase
In opinia lui Loetscher, rezultatele studiului dovedesc ca gandurile abstracte sunt legate de miscarile fizice ale trupului. Dar de ce doua lucruri in mod evident fara nicio legatura - miscarile oculare aparent neimportante si numerele aleatorii - ar fi corelate? Lakoff, care numeste experimentul lui Loetscher drept "un exemplu deosebit de frumos" al asa-numitei "embodied cognition" (teoria ca circuitele creierului responsabile pentru gandirea abstracta sunt strans legate de acele circuite care analizeaza si proceseaza experiente senzoriale), crede ca are legatura cu felul in care capacitatea de a vorbi se dezvolta in timpul copilariei.
Tot Lakoff considera si ca voluntarii utilizeaza doua seturi de metafore pentru a-si imagina numere: ca "sus" corespunde unui numar mai mare, in timp ce "jos" unuia mai mic, iar acest soi de metafore ar fi invatate si adanc intiparite in creier la o varsta frageda (un copil privind un pahar in timp ce se umple ar invata sa asocieze o crestere a inaltimii cu o cantitate mai mare, de exemplu). Regiunile separate din creier care proceseaza cantitatea si inaltimea s-ar fi putut conecta intre ele in creierul aflat in crestere, a explicat el, ducand la o intelegere "innascuta", si de nezdruncinat a metaforei ca "sus" inseamna "mai mult". Ceea ce nu reiese totusi din experimentul lui Loetscher este daca miscarea oculara comanda selectia numarului ori selectia numarului declanseaza o anumita miscare oculara.
Maini reci si inima calda
Ne folosim de metafore concrete, incarcate in elemente senzoriale atunci cand vrem sa exprimam idei abstracte si emotii complicate, iar studiile sugereaza ca ele ar putea fi mai mult decat niste instrumente literare, ca ar exista baze neurale care literalmente "incarneaza" aceste metafore. Iar cercetarile din acest domeniu au scos la iveala si ca trupul ia limbajul foarte "in serios", putand interpreta metaforele extrem de ad-litteram.
"Felul cum procesam informatia este in legatura nu numai cu creierele noastre, ci si cu intregul trup", considera Nils B. Jostmann de la University of Amsterdam, in opinia caruia, "ne servim de orice sistem de care dispunem pentru a trage o concluzie si a gasi un sens la ceea ce se intampla in jurul nostru".
Atunci cand descriem pe cineva ca fiind "rece", intelegem ca nu este "prietenos" si nu ca ar trebui sa se imbrace mai gros, iar utilizarea temperaturii scazute ca metafora pentru indiferenta sociala ar putea fi mai mult decat o conventie de limbaj; potrivit mai multor studii, ar putea exista o motivatie psihologica pentru faptul ca obisnuim sa corelam temperatura cu relatiile sociale.
Intr-o serie de experimente facute in 2008 de psihologii Chen-Bo Zhong si Geoffrey Leonardelli de la Universitatea Toronto, cand voluntarilor li s-a cerut sa se gandeasca la o perioada din viata lor cand s-au simtit respinsi din punct de vedere social, acestia au descris temperatura in camera unde se aflau ca fiind semnificativ mai scazuta decat au facut-o cei pusi sa-si aminteasca de vremurile cand se simteau acceptati, cu toate ca temperatura camerei era identica la ambele grupuri. Intr-un experiment separat, voluntarii au jucat o versiune online a unui joc de aruncare a mingiei, menit sa-i faca pe unii dintre ei sa se simta exclusi, ulterior fiind pusi sa-si exprime preferinta pentru anumite mancaruri si bauturi. La final, cercetatorii au depistat la cei "exclusi" o tendinta de a alege bauturi si mancaruri fierbinti, ajungand la concluzia ca acestia pofteau la ele intrucat le era frig.
Curat si evlavios
Si lucrurile nu se opresc aici: legatura dintre izolarea sociala si senzatiile fizice de frig ar putea actiona si in directie inversa. Un studiu realizat de cercetatorii de la Utrecht University sugereaza ca temperatura poate afecta ceea ce simtim fata de ceilalti.
La fel cum a-i percepe pe cei din jur ca fiind distanti ne face sa ne fie frig, a ne comporta imoral ne face sa ne simtim murdari fizic. Si pentru ca Shakespeare a dramatizat aceasta legatura foarte elocvent - simtindu-se vinovata de crimele provocate, Lady Macbeth isi spala mainile ca si cum ar avea realmente sange pe ele -, Zhong impreuna cu Katie Liljenquist de la Northwestern University au folosit termenul de "efect Macbeth" pentru a descrie dorinta oamenilor de a se spala atunci cand stiu ca au comis "pacate".
In cadrul unui alt studiu, psihologii de la University of Plymouth, Simone Schnall, Jennifer Benton si Sophie Harvey au aratat si ei ca simplul gand la concepte corelate curateniei (cuvinte precum "spalat", "curat" si "pur") ne poate influenta in luarea deciziilor de natura morala.
In ceea ce-l priveste, Zhong considera ca cea mai surprinzatoare descoperire din studiile cu privire la temperatura si curatenie "este relatia de reciprocitate dintre experientele fizice si psihologice care sunt in mod tipic considerate independente". Dupa cum explica, "felul in care cunoastem in mod concret lumea fizica (curatenia si frigul, de exemplu) nu numai ca poate avea un efect direct asupra conceptiilor noastre de ordin superior, constructii abstracte precum moralitatea si relatiile sociale, dar aceste constructii abstracte pot la randul lor modifica modul in care experimentam concretul si fizicul".
Apoi, metaforele utilizate zi de zi nu sunt doar legate de relatii sociale si lupta binelui cu raul; ele pot fi si "inradacinate din punct de vedere al perceptiei", adica, cumva conectate cu spatiul fizic: iata de ce "cantarim" lucrurile importante pentru noi sau consideram subiectele dificile ca fiind "grele". Intr-un experiment realizat de Nils B. Jostmann (University of Amsterdam), Daniël Lakens (Utrecht University), si Thomas W. Schubert (Instituto Superior de Ciências do Trabalho e da Empresa, Lisabona), s-a constatat ca voluntari tanand obiecte grele in maini au acordat mai multa importanta opiniilor si o mai mare valoare valutelor straine decat cei pusi sa tina unele mai usoare. Rationamentul e simplu: dupa cum e necesara multa forta fizica pentru a misca de colo-colo obiecte grele, la fel rezolvarea problemelor importante necesita si ea mult efort cognitiv.
In plus, pe langa faptul ca ne influenteaza opiniile, lucrurile grele (fizic grele) pot chiar juca feste perceptiei noastre vizuale. Cand participantii intr-un experiment al lui Dennis Proffitt de la Universitatea Virginia au fost pusi sa care rucsacuri grele ei au perceput niste dealuri ca fiind mai abrupte decat erau in realitate. De asemenea, acelasi rucsacuri grele i-au facut pe voluntari sa perceapa distantele ca fiind mai mari.
(Complet pe www.descopera.ro)
