Cornel Sfaiter: "Am dezamagit spre final, dar e greu sa joci in fata propriilor suporteri cand nu esti incurajat"

Presedintele echipei FC Botosani, Cornel Sfaiter, s-a aratat putin deranjat de reactia suporterilor de la finalul meciului cu Poli Timisoara, cand au huiduit jucatorii pentru ca erau sa fie egalati, asta dupa ce au jucat mult timp cu doi jucatori in plus pe teren.

Într-adevăr, astăzi, din minutul 80 ne-am pierdut luciditatea şi am dezamăgit spre final printr-un joc foarte modest. N-am ştiut să gestionăm în prima repriză omul în plus şi nici în a doua repriză. Vă spun cu sinceritate că nu m-am bucurat la nici un cartonaş pentru că avem experienţă din anii trecuţi şi foarte multe exemple din fotbalul intern şi european când s-au văzut foarte multe jocuri cu om în plus pe care nu poţi să le tranşezi în favoarea ta. Trebuie să avem răbdare cu aceşti jucători pentru că ăştia îi avem la dispoziţie. Trebuie să recunoaştem şi să fim realişti: nu avem o experienţă în Liga 1, nu avem un istoric, nici măcar două campionate la Liga 1 şi trebuie să avem răbdare cu aceşti jucători pentru că ăştia îi avem la dispoziţie la momentul acesta şi trebuie să îi încurajăm pentru că e greu când joci în faţa propriilor suporteri şi mai ales când nu eşti încurajat. E clar, e normal ca publicul să fie pretenţios la 1 - 0, când ai jocul la discreţie. Dacă marca Codoban 2 - 0 sunt sigur că erau adulaţi la final, a declarat Cornel Şfaiţer.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

Monday, 5 October 2026

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

Monday, 5 October 2026

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

Monday, 5 October 2026

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...