Copilul de 3 luni s-a inecat in cazanul cu apa in timp ce parintii lui dormeau, in aceeasi camera!

Tragedie intr-o familie din judetul Botosani, dupa ce un bebelus de 3 luni s-a inecat int-un cazan cu apa. Descoperirea a fost facuta dis-de-dimineata, chiar de catre parinti, care insa au cerut ajutor abia dupa mai bine de doua ore.

La fata locului s-au deplasat politistii, pentru a stabili ce s-a intamplat. Cei doi soti din comuna Gorbanesti, Marinela şi Alin Hoanca, au impreuna cinci copii, iar cel mai mic dintre ei, o fetita, avea doar trei luni. Potrivit celor povestite de parinti, fetita de trei luni dormea pe soba, iar ei pe un pat, in aceeasi camera. Cu toate acestea, cei doi nu au putut explica cum a ajuns bebelusul in cazanul cu apa fara ca ei sa simta ceva.

"Ne-am culcat pe la doua (n.r.: de dimineata). Cand ne-am trezit pe la sase, l-am gasit mort", a incercat sa explice mama micutului. Desi vecinii au vazut politia in curtea familiei Hoanca, nu si-au dat seama ce s-a intamplat.

"L-am vazut pe seful de post de dimineata ca a intrat la ei. Cand el a iesit, pe parinti i-am vazut plangand, apoi i-au dus pe copii de acasa, la un alt vecin", a povestit Petru Puscasu.

Cu toate ca micutul a fost gasit inecat in jurul orei 06.00 de dimineata, oamenii legii au fost anuntati de tata abia dupa doua ore. La fata locului a ajuns o echipa de criminalisti care face cercetari pentru a stabili cu exactitate cum a murit fetita, in acelasi timp fiind dispusa si o necropsie. Oamenii legii au sesizat si Autoritatea Tutelara din comuna pentru a declansa o ancheta.

"S-a constituit o echipa operativa pentru a efectua cercetari la fata locului in vederea stabilirii cauzelor in care a survenit decesul minorei", a sustinut inspectorul principal Daniela Darea, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Criza muncitorilor străini blochează companiile din România. Recrutorii propun o soluție de avarie!

Sunday, 20 September 2026

Companiile de recrutare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene vin cu o soluție de avarie pentru a ajuta companiile care angajează muncitori din statele non-UE să treacă peste criza provocată...

S-a stins un poet botoșănean, a activat și în presă, la radio și TV!

Sunday, 20 September 2026

Născut pe 18 februarie 1954 în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, Dan Moisii a fost poet și publicist. A absolvit gimnaziul la Şcoala Generală în satul Victoria, comuna Hlipiceni...

Biserică din Dorohoi sfințită de IPS Teofan, primar răsplătit cu ordinul Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”!

Sunday, 20 September 2026

Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de ...