Copilul cu autism la liceu. „Am fost la un pas de a abandona școala după clasa a opta de frica discriminării”

Copilul cu autism la liceu. „Am fost la un pas de a abandona școala după clasa a opta de frica discriminării”

Copilul cu autism la liceu? Ei, ce vă mirați așa! Se poate! Tocmai a semnat fiu-meu contractul educațional! Episodul acesta l-am început direct cu finalul: fiu-meu a intrat la liceu la finalul a doi ani de căutări și disperări în care am oscilat între învățământul de masă și cel special, ba chiar am luat în calcul și varianta de a renunța pur și simplu la educația formală și am avut o perioadă în care voiam să aplicăm pentru învățământ la domiciliu. Dacă am ales bine, Dumnezeu știe!

Încă de când David era clasa a șaptea am început să-mi întind antenele, să văd cum am putea onora obligativitatea celor (minim) 10 ani de învătământ din România. Prima variantă a lui David a fost să se lase de școală după a opta și să muncim amândoi undeva. O parte din sufletul meu era de acord cu copilul. Nicăieri nu va mai fi ca la școala 144, asta e clar și nu pentru că ar fi o școală de elită, ci pentru că acolo ne-am simțit ca acasă timp de 10 ani.

Sunt Georgiana, mama lui David, un adolescent cu autism, iar serialul nostru „La braț cu autismul” a ajuns la episodul 87. Episoadele anterioare le găsești aici, dacă acum ne citești pentru prima dată.

Copilul cu autism la liceu special? Părea o variantă bună

Nici nu se terminase clasa a șaptea că am început vizitele. Prima variantă: fix peste drum de școala noastră este școala profesională specială de surzi „Sfânta Maria”. Aveam două colege de master care lucrau acolo, am obținut o întâlnire cu doamna director care ne-a prezentat școala, oportunitățile de a învăța o meserie. Lumea părea drăguță, în clase erau copii puțini, evident cu alte deficiențe decât ale copilului meu.

Lui David i-a plăcut că aveau un teren mare de sport, laborator de informatică și că e liniște. Asta i-a fost prima impresie. Mamă, dăduse norocul peste mine! Am găsit din prima liceul vieții! La întrebarea dacă îmi pot însoți copilul în fiecare zi la ore, răspunsul a fost afirmativ cu jumătate de gură, dar am zis că găsim noi o cale să ne placă lumea la pachet până la urmă.

Vin cu el acasă, râdem, povestim, ba chiar am și dat vestea cea mare în stânga și-n dreapta, când deodată David mă ia la sentiment: „Și eu cu cine vorbesc, dacă nimeni nu mă aude la școala asta? Cum o să-mi fac prieteni?” Hopa, m-a închis copilul. Și am tăiat de pe listă școala respectivă.

A doua școală specială vizitată la care chiar am făcut și cerere de înscriere a fost Școala specială „Sfântul Nicolae” tocmai în Apărătorii Patriei. I-am găsit într-o broșură de admitere apoi mi-am găsit alte colege de la master care lucrau acolo. În afară de distanța pe care ar fi trebuit să o parcurg zilnic de acasă (cam o oră cu mașina!) toate erau bune și frumoase.

Am luat flori, copilul de mână, soțul la braț și hai să înscriem copilul. Iar vizite prin toate clasele, admirat pereții cu proiecte Erasmus, copii puțini în clasă, simpatici, cadre didactice bienvoitoare. Eu mă entuziasmez foarte-foarte repede! Acum eram deja în extraz.

Întreb, evident, dacă îmi pot însoți copilul la ore. „Păi, în principiu da, dar știți că o să se obișnuiască singur și n-o să mai fie nevoie!” La cum îl știu eu pe David, asta n-o să se întâmple prea curând. Dar, în fine, mi-am spus în gând că poate există ceva magie pe acolo și o să ne taie ei cordonul ombilical.

Știi cum sunt eu cu David? În termeni mai moderni, noi funcționăm cam așa: dacă David ar fi un telefon, ar fi unul mereu descărcat și eu sunt bateria lui externă. Deci posibilitatea de a ne despărți nu o luăm în calcul. Deocamdată. Dacă citește vreun lup moralist treaba asta și vrea să-mi țină o lecție despre importanța independenței, ei bine, ca să mă exprim elegant, să-și țină părerea pentru sine. Nimeni nu știe cum e copilul meu cu adevărat. Doar eu. Punct.

De ce nu am luat niciodată în calcul învățământul de masă de stat pentru liceu?

Nici măcar o secundă nu mi-am imaginat că aș putea fi într-o clasă obișnuită de liceu, cu fiu-meu în bancă. De ce? De frică. Frica mea și frica lui David. Frica mea e că o să văd fețe lungi la catredră, gen „ce caută aia cu fiu-său să-mi asiste mie oră de oră, de ce nu s-a dus în învățământul special?” Frica lui David e de elevii de aceeași vârstă cu el. Pot să-i spun eu basme din 1001 de nopți n-o să-i scot din cap ideea că: „Adolescenții din ziua de azi au un comportament diferit de al meu. Ascultă altă muzică, vorbesc despre alte lucruri și vorbesc tare, mă fac să mă simt neliniștit!”

Deci, mai pe scurt și mai pe românește nici eu, nici David nu era dispuși să încasăm umilință, fiecare la alt nivel. Da, lupul moralist de mai devreme o să spună că nu peste tot e la fel. Și eu o să-i spun că am obosit să fac incluziune școlară și socială într-o societate predispusă la discriminare.

Povestea continuă pe Totuldespremame.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Propunere: Certificatul de cazier judiciar să se elibereze și electronic

Duminică, 25 Septembrie 2022
58

Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal, va putea fi obținut, pe viitor, și &ici...

Încasările ANAF ar urma să depășească 375 miliarde de lei până la finalul anului

Duminică, 25 Septembrie 2022
66

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele opt luni din 2022, iar până la finalul anului suma ar urma să ajungă la apro...

Aur la Mondiale pentru Ancuța Bodnar și botoșăneanca Simona Radiș, în proba de dublu vâsle la canotaj

Duminică, 25 Septembrie 2022
93

Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre, au cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Racice (Cehia), duminică, în proba de dublu v...