Copile cu copii! 18 fetiţe din judeţ au devenit mame în primul trimestru al acestui an!
Stiri Botosani Thursday, 5 May 2016 ActualitateAşa începe un reportaj al Agence France-Presse, a cărui temă este tocmai mamele minore din România, în condiţiile în care statisticile Eurostat, publicate anul trecut, arată că în 2013, 15,6% dintre copiii cei mai mari din familii sunt născuţi de mame minore. "Este cea mai mare proporţie din Uniunea Europeană, urmată de Bulgaria, cu 14,7%. Institutul Naţional de Statistică arată că în jur de 18.600 de adolescente au născut în 2014, incluzând aici adolescente între 12 şi 15 ani. Mai mult de două treimi dintre acestea trăiesc în mediul rural", spun editorii AFP.
La Botoşani, numai în primul trimestru al acestui an, 18 adolescente au devenit mame, adică şase minore pe lună! Autorităţile medicale spun însă că se menţine trendul ultimilor ani. "Anul trecut am avut 100 de mame minore numai la Secţia de Obstetrică Ginecologie. Câte au mai fost la Dorohoi, câte au mai născut fără să fi fost dispensarizate sau cel puţin nu am fost solicitaţi pentru îngrijiri, Dumnezeu ştie", spun cadrele medicale.
În 2015, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Botoşani a avut în monitorizare 94 de mame minore. "Anul acesta am fost solicitaţi să acordăm consiliere în vederea prevenirii abandonului în 18 cazuri. Medicii sunt, prin procedură, obligaţi să ne sesizeze în cazul unei naşteri la o minoră", spune Lăcrămioara Radu, şeful Serviciului Programe, Proiecte, Strategii si Monitorizare din cadrul DGASPC.
Numai că, în lipsa unor mecanisme de verificare, cum ar fi asistenţa socială profesionistă- răspândită în întregul judeţ, cazurile de abandon al copiilor, de abuzuri, sunt tot mai multe şi tot mai grave. Tot în primul trimestru al acestui an, în sistemul rezidenţial de protecţie a copilului au intrat 13 copii, din care doi din familia naturală, iar zece din Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgenţă. Altfel spus, ultimii zece au fost luaţi din familii din cauza abuzurilor fizice, psihice, chiar a violenţei familiale cărora le-au căzut victime. Celor 13 li se adaugă alţi 33 de copii plasaţi la asistenţi maternali şi care provin din familia naturală, din plasament familial, din CPMRU. Ba chiar un copil a fost preluat direct din Maternitate după ce mama lui nu şi-a asumat creşterea micuţului.
Mamele copilaşilor ajunşi "în sistem" nu mai sunt minore, dar, în câteva cazuri, erau minore la momentul naşterii lor. Însă sărăcia, lipsa de educaţie, mediul familial precar, în care violenţa este la ordinea zilei au făcut ca cei mici să fie adăpostiţi "la stat", ultima soluţie la care specialiştii în protecţia copilului apelează când toate celelalte sunt epuizate. Cele mai multe mame minore sunt forţate să renunţe la şcoală, după ce aduc pe lume bebeluşi, asta dacă nu cumva abandonaseră şcoala înainte. Astfel că în frecvente cazuri apare depresia, iar bebeluşii sunt prematuri.
Pentru Diana, experienţa sarcinii şi apoi cea a naşterii, când încă îşi dorea să se mai joace cu păpuşile şi cu fetiţe de vârsta ei, au marcat-o profund. Spune că acum ştie că există metode de contracepţie şi este sigură că nu se va mai întâmpla niciodată să aducă pe lume alţii copii. "N-o să mă mărit niciodată, aşa că n-o să mai fac nici copii", clamează ea.
Specialiştii care studiază fenomenul maternităţii la minore susţin că există o relaţie între sărăcie şi maternitate la vârsta adolescenţei şi că există o repartizare geografică a sărăciei- judeţele sărace din România sunt acelea unde ratele fertilităţii la mame adolescente prevalează iar, din aceleaşi considerente în mediul rural ratele sunt mai mari. "În general, apariţia unei sarcini la vârsta adolescenţei este privită ca rezultatul unui melanj de ignoranţă, stânjenire şi aşteptări reduse de la viaţă. Lipsa unei educaţii sexuale adecvate, nefolosirea metodelor contraceptive sunt alte cauze ale maternităţii adolescentine. Diferenţa între adolescentele ce rămân însărcinate şi cele ce nu rămân însărcinate este dată de frecvenţa folosirii contraceptivelor, raportată la cea a activităţii sexuale", spune sociologul Monica Ghiţiu.
Deşi nu ne-am dori, teoria sociologului se verifică- judeţul Botoşani este unul dintre cele mai sărace din ţară şi că noţiunea de planning familial este necunoscută în cea mai mare parte a comunităţilor rurale din judeţ.
Citiţi şi: Căsătorie cu voie de la judecător!
Educaţie sexuală- ZERO, curiozitate şi o sută de bebeluşi aduşi pe lume de minore!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
S-au numărat 50% din totalul voturilor: Dispare Lasconi, urcă Georgescu!
Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 50% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt a...
Atmosfera de la sediul PNL Botoșani: Șeful de partid a tras chiulul, aplauze pentru Nicolae Ciucă! (Foto, Video)
La sediul Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani din clădirea Vegastel s-au adunat membrii formațiunii politice la nivel de municipiu în așteptarea rezultatelor. Atmo...
Bucurie la USR Botoșani: ”Se pare că oamenii vor o femeie președinte!” (Foto, Video)
Echipa USR Botoșani, în frunte cu Cristina Lăcătușu, președintele formațiunii politice la nivel de județ, s-a reunit duminică seara la sediul partidului, pentru a urmări împreună...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.45 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici