Copilaşul fără faţă, din Botoşani, a fost dorit. Părinţii ştiau că e posibil să aibă malformaţii

Medicii ieşeni de la Spitalul de Copii "Sf. Maria“ spun că părinţii bebeluşului cu malformaţie cranio-facilă rară care a fost operat zilele trecute au fost conştienţi de la începutul sarcinii că sunt şanse ca micuţul să se nască cu anumite malformaţii. De asemenea, aceştia susţin că sarcina a fost una urmărită.

"Pacienta a efectuat pe durata sarcinii atât ecografii fetale, cât şi RMN fetal. Deşi s-a ştiut că va prezenta o malformaţie, din ce am înţeles de la medicii curanţi şi de la părinţi, a fost un copil dorit şi, ca urmare, şi-au asumat acest risc“, a precizat dr. Că­tălina Ionescu, medic primar pediatru şi purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Sf. Maria“.

Nou-născutul din Botoşani prezintă o malformaţie severă, lipsindu-i elementele centrale ale feţei, adică s-a născut fără buze, nas, cerul gurii, musculatură şi ţesutul de pe faţă, iar o parte din emisfera cerebrală împreună cu învelişurile îi atârnau în gură.

În urma intervenţiei chirurgicale de zilele trecute a fost rezolvat defectul cranio-oral. Ieri, starea sa postoperatorie era bună, putând să respire singur, fără probleme.

Aceasta a fost abia prima dintre intervenţii, urmând ca la vârsta de trei luni să i se refacă palatul moale şi buzele, pentru a se putea alimenta normal, la vârsta de doi ani să i se refacă defectul osos prin transplant de material osos, iar după doi ani să înceapă cosmetizările de refacere a feţei.

Sursa: Ziarul de Iasi

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...