Copilăria, sărbătorită de pompieri la Darabani! (Foto)

Zâmbete largi, ochi curioși și inimi pline de entuziasm — așa i-au întâlnit astăzi pompierii botoșăneni pe copiii din Darabani, într-o zi specială dedicată lor. Cu pași mici, dar curajoși, s-au apropiat de salvatorii lor — pompierii, pe care îi privesc cu admirație și fascinație.

Au vorbit cu ei, le-au pus întrebări și au atins, pentru prima dată, echipamentele grele, dar salvatoare, folosite în misiuni. Au urcat în autospecialele de stingere, descarcerare și pirotehnice, dorind să descopere ce înseamnă să fii erou în viața reală. Și-au imaginat că salvează vieți, învățând reguli simple, dar esențiale, despre cum putem preveni pericolele.

 

În cadrul atelierului SMURD, copiii au făcut mai mult decât să asculte: au pus mâna pe manechine și au învățat să readucă speranța într-o inimă care s-a oprit. Cu emoție și seriozitate, au învățat cum să reacționeze în fața unei situații critice, așa cum o fac salvatorii adevărați.

S-au bucurat din plin și de jocurile interactive pregătite special pentru ei, au primit baloane colorate și au avut parte de o surpriză de neuitat: s-au întâlnit cu îndrăgitul Pompier Sam, care i-a salutat cu căldură și i-a încurajat să fie curajoși și buni.

La final, fiecare copil a plecat cu ceva prețios: nu doar diplome și materiale informative din campaniile „R.I.S.C.”, „Nu tremur la cutremur”, „Ai grijă la cea mai mare grijă” sau „Marți, 13 – Preveniți ghinionul”, ci și cu o amintire vie, o poveste pe care o vor purta mult timp în suflet.

Toate aceste momente minunate s-au desfășurat sub semnul Zilei Internaționale a Copilului, cu sprijinul Primăriei Orașului Darabani.

”Astăzi, pompierii au dăruit nu doar lecții de siguranță, ci și clipe de bucurie și încredere. Iar copiii... ne-au amintit cât de pură și sinceră este dorința de a fi erou”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Iftime recunoaște, în plin război politic: „Reforma lui Bolojan nu a dat roade pentru că nu s-a înfăptuit!”

astăzi, 08:03

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, susține că reforma administrației publice anunțată de premierul demis Ilie Bolojan nu a fost aplicată la nivelul administrației ju...

Toamna a prins viață la Botoșani: „Clacă, must și voie bună” pentru copii, într-o lecție despre tradiție, incluziune și bucuria de a fi împreună! - FOTO

astăzi, 07:45

Terenul de sport al Liceului „Alexandru cel Bun” s-a transformat, marți, 6 octombrie, într-un adevărat univers al toamnei românești. Copii de la grădiniță până la ...

Cum a ajuns să investească la Botoșani cel mai mare producător independent de transformatoare din Europa! ”De ce Botoșani?”

astăzi, 07:34

Inaugurarea, la Botoșani, a unei o fabrici de transformatoare care acoperă gama de putere nominală de 50-1.000 kVA, într-un parteneriat între SGB-SMIT Group și Electro-Alfa Internațio...