Copil salvat de pompieri, dupa ce bunica a ramas blocata pe balcon!
Stiri Botosani Tuesday, 2 March 2010 ActualitateIncidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 11.30, într-un bloc de pe strada Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi. Maria M., de 53 de ani, a ieşit pe balcon, iar în urma sa copilul a împins uşa, care s-a blocat.
Speriată că viaţa micuţului ar putea fi în pericol din cauza aragazului care era în funcţiune, femeia a început să strige după ajutor. Un trecător a auzit ţipetele acesteia şi a solicitat ajutorul pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi s-a deplasat la faţa locului cu o autoscară şi a urcat la etajul I prin exteriorul clădirii.
"Pompierii au reuşit să intre în apartament pe un alt balcon al locuinţei, deblocând uşa cu ajutorul toporului – târnăcop. Ajunşi în apartament, aceştia au deschis uşa de la balconul unde era captivă bunica, cât şi ferestrele pentru evacuarea fumului provenit de la mâncarea arsă. Din fericire, copilul a fost găsit în dormitor, teafăr", a precizat plt. Dorina Lupu, subofiter Relatii Publice in cadrul IJSU Botosani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.45 secunde