Copiii născuţi în ultimii 5 ani trebuie să primească de la stat 500 de euro
Stiri Botosani Sunday, 6 November 2016 ActualitateDeși ar fi trebuit acordați din 2013, termenul a fost amânat prin OUG până în 31 decembrie 2016. Astfel, dacă autoritățile nu vor decide o nouă amânare, copiii ar putea beneficia în curând de acești bani.
Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut, după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută în actul normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale.
Potrivit legii, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Conform legislației, suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.
Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont.
Pentru sumele depuse în cont se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
SURSA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Muzeul Județean Botoșani găzduiește Salonul de Vară 2026!
Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, găzduiește în perioada 2-15 septembrie 2026, în spațiul Galeriei „Colec...
La Botoșani, tradiția este transmisă din generație în generație!
Niculina Andronache, împreuna cu fiica sa, Raluca, au reușit să organizeze în comuna Vorona o expoziție personală înfăptuită datorită donațiilor făcute de diferite persoane....
Hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei și cinstirea Sfântului Onufrie, cel mai mare sihastru care s-a nevoit pe meleagurile botoșănene!
Pe 9 septembrie, obștea Mănăstirii Sihăstria Voronei din județul Botoșani își cinstește pe ocrotitorul, Sfântul Cuvios Onufrie. Programul liturgic începe marți, 8 se...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde