Copiii, învățați de polițiști cum să se ferească de accidente

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani au desfășurat, vineri, o acțiune de prevenire a implicării copiilor în accidente de circulație.

Acțiunea a vizat în special copiii care se plimbă pe biciclete sau pe role, numai luna aceasta fiind cinci minori accidentați în timp ce se aflau la joacă. Cauzele producerii acestor accidente au fost în principal traversarea neregulamentară şi lipsa de supraveghere a copiilor care au ajuns astfel să se joace pe partea carosabilă a unor drumuri publice, cu trafic rutier.

Angajații IPJ au stat de vorbă, vineri, atât cu copiii, cât și cu părinții, aflați pe Pietonalul Unirii și în Parcul Mihai Eminescu, transmițându-le acestora câteva recomandări care să îi ferească pe cei mici de evenimente neplăcute.

PENTRU A PREVENI IMPLICAREA COPIILOR ÎN ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE, POLIŢIA RECOMANDĂ PARINŢILOR SĂ-I INVEŢE PE CEI MICI:
-să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
-să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat; -să circule numai pe trotuare;
-să nu staţioneze pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul dupa altul;
-să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
-să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
-să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...