CONTROL la Spitalul Municipal Dorohoi, dispus de prefect! Există suspiciuni cu privire la contractele de achiziție a dezinfectanților!

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a emis, luni, un ordin prin care a dispus efectuarea unui control la Spitalul Municipal din Dorohoi. Verificarea va viza contractele de achiziție făcute de unitatea spitalicească în ceea ce privește dezinfectanții.

Spitalul Municipal din Dorohoi a raportat că în ultimii trei ani nu a avut încheiat niciun contract cu firma Hexi Pharma, dar există suspiciuni că ar fi fost folosiți dezinfectanți de la această societate.

“Am emis un ordin al prefectului prin care am constituit o comisie de control a contractelor de achiziție publică care s-au făcut la Spitalul Municipal Dorohoi referitoare la achiziția de dezinfectanți. Aștept cu nerăbdare rezultatele pentru că din raportarea făcută de comisia de la Primăria Dorohoi constituită în acest sens și inclusiv cele comunicate de Spitalul Municipal Dorohoi a reieșit faptul că respectiva unitate spitalicească nu a avut niciun contract încheiat cu firma Hexi Pharma. Din punctul meu de vedere este o verificare care ar trebui făcută inclusiv la cei care aveau obligația legală de a verifica calitatea dezinfectanților folosiți în spitale", a declarat prefectul Dan Nechifor.

Până acum, Spitalul Municipal din Dorohoi este singura unitate spitalicească din județ unde prefectul a dispus un astfel de control.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia a vizitat un centru din Dorohoi destinat familiilor și copiilor cu dizabilități!

astăzi, 13:51

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Principesa Sofia, cea de a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ena a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, din județul B...

Fiul lui Valeriu Iftime, întâlnire de grad zero cu Federer într-o galerie de artă: „M-am blocat lângă el, aveam pulsul 200!”

astăzi, 13:12

Invitat în podcastul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, Vlad Iftime a povestit despre pasiunea sa pentru artă și despre emoțiile pe care le transmite, pentru el, un tablou sa...

Diana Buzoianu, acuzații în cazul partidelor de vânătoare din timpul serviciului, director de la Botoșani vizat de raportul Corpului de Control / Reacția lui Marius Havriș

astăzi, 12:34

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a semnat raportul Corpului de Control în cazul partidelor de vânătoare de la Direcția Silvică Iași, din luna ianuarie 20...