Control la o societate comercială din Botoșani: Peste 30 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști! (foto)

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Garda Forestieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Astfel, în cadrul activităților au fost efectuate verificări la sediul unei societăți comerciale, din județul Botoșani, cu privire la respectarea normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În urma verificărilor s-a constatat că societatea respectivă deține, în fapt, un volum de peste 30 metri cubi de material lemnos, în plus, față de stocul scriptic.

Astfel, diferența dintre stocul fizic și cel înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri a fost indisponibilizată, ridicată și predată în custodie Ocolului Silvic Darabani.

 

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și volum stocului scriptic înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi la  momentul constatării", urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...