Control fără precedent. Agenţi sub acoperire pleacă la vânătoare de poliţişti violatori
Stiri Botosani Thursday, 10 January 2013 ActualitateMinistrul de Interne, Radu Stroe, a dispus o serie de controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie, cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională.
Astfel, toate structurile Ministerului de Interne vor fi verificate de agenţi sub acoperire, care vor încerca să depisteze cazuri asemănătoare celui de la Olt, unde mai mulţi poliţişti au fost prinşi într-un scandal sexual fără precedent.
Din aceste echipe de verificare vor face parte sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri din structurile de control. Într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor se precizează următoarele: "Din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, echipe de specialişti din cadrul Aparatului central al MAI şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române se vor deplasa la mai multe inspectorate de poliţie judeţene pentru realizarea unor verificări cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională. Cu ocazia acestor misiuni vor fi identificate situaţiile care reprezintă atitudini neconforme reglementărilor în vigoare în relaţia şef-subordonat, practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte care privesc climatul organizaţional în interiorul acestor unităţi".
Poliţiştii nu sunt de acord cu aceste controale, iar Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie "SEDLEX", a declarat la RomâniaTV că ele au tentă politică: "Le transmit tuturor şefilor din Poliţia Română să nu se lase călcaţi în picioare de aceste controale, chiar dacă sunt bine intenţionate. Eu nu vreau ca sub pretextul scandalului de la Olt să fie schimbaţi aceşti şefi. Oamenii au o reticenţă cu privire la aceste controale. Nu au facut decât să ameninţe oamenii, să îi destituie din funcţii. Nu spun că nu sunt bune controalele, dar trebuie făcute transparent. Sunt controale cu tentă politică", scrie rtv.net.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un tânăr din Botoșani a fost găsit decedat pe șoseaua de centură a Rădăuțiului, după un accident teribil!
Un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viața, lângă un autoturism care s-a răsturnat de mai multe ori după ce fusese scăpat d...
Fals preot ridicat de polițiștii din Botoșani dintr-o „biserică” improvizată care atrăgea sute de credincioși! (Foto)
La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și imobile ...
Must proaspăt și pâine caldă: perechea care dă gustul toamnei în Botoșani
Există un moment al anului în care toamna se simte înainte să se vadă: atunci când în piețe apar primele damigene cu must, iar aerul dimineții miroase a struguri storși. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde