Contractul de achizitie a terenului de la Nana, de catre Ioana Basescu, este NUL

Comisia parlamentara Calarasi sustine ca, avand in vedere ca societatea de la care Ioana Basescu a cumparat terenul de la Nana era inactiva la data incheierii tranzactiei, contractul de achizitie este lovit de nulitate, informeaza agentia de stiri Mediafax. Aceasta concluzie a fost prezentata, astazi, intr-o conferinta de presa sustinuta de membrii comisiei.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat ca, la data tranzactionarii terenurilor, respectiv si a semnarii contractului de vanzare-cumparare dintre Berfige SRL si Ioana Basescu, societatea italiana nu mai era activa.

Firea a mentionat ca inactivitatea firmei a fost declarata de Fisc si, potrivit legii, toate contractele incheiate de aceasta, inclusiv cel din 9 septembrie 2013, sunt lovite de nulitate.

Firea a invocat prevederile Legii societatilor comerciale, potrivit careia nicio persoana sau institutie nu poate accepta facturi de la societati care sunt inactive.

Gabriela Firea a spus ca societatea Berfige nu putea face tranzactii deoarece fusese declarata inactiva la data de 24 august 2012, in urma nedepunerii bilanturilor necontabile.

Presedintele comisiei, Mihai Fifor, a precizat ca raportul va fi depus, miercuri, la Birourile permanente reunite, urmand sa fie prezentat plenului dupa Pasti.

Firea a spus insa ca raportul este finalizat in proportie de 90% si ca membrii comisiei mai au nevoie de anumite documente si sa faca si alte audieri. Ea a aratat ca membrii comisiei vor audia din nou notarul care a inregistrat tranzactia, avand in vedere noile informatii care au parvenit comisiei.

"Membrii comisiei vor dori sa afle de la doamna notar in ce masura au fost depuse documentele fiscale necesare in cazul semnarii unor astfel de contracte", a adaugat Gabriela Firea.

Guvernul va sesiza Parchetul in cazul restituirilor de terenuri din comuna Nana (judetul Calarasi), aratand ca numeroase astfel de operatiuni din anii anteriori prezinta nereguli si ca, in septembrie 2013, un teren a fost vandut unei "persoane fizice" de catre o firma declarata inactiva.

Concluziile sunt prezentate in raportul Corpului de control al premierului, care a efectuat un control la Primaria Comunei Nana avand ca obiect verificarea respectarii prevederilor legale in legatura cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate in extravilanul comunei.

In document se arata ca, dupa reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate in extravilanul comunei Nana, judetul Calarasi, realizata cu incalcarea dispozitiilor legale, in perioada 2009-2010, aceste suprafete au fost instrainate catre societatea Berfige, prin incheierea a 8 contracte de vanzare-cumparare. Prin aceste contracte, firma a achizitionat un numar de 35 de parcela de teren agricol din extravilanul comunei Nana, din care 33 de parcele situate in tarlaua 28 si 2 parcele situate in tarlaua 33, in suprafata totala de 290,41 hectare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Burse sociale 2026-2027, Mihai Dimian: „Trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm într-un an unui elev și cum o distribuim”

Thursday, 27 August 2026

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre bursele sociale din anul școlar 2026-2027 și a spus că prima dată „trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm &ic...

Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!

Thursday, 27 August 2026

Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...

Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!

Thursday, 27 August 2026

Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...