Contrabandistă reținută de polițiști! Transporta cu mașina peste 1.200 de pachete cu țigări!

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au identificat, joi, pe raza municipiului Botoșani autoturismul condus de Mirela A. de 36 ani, din comuna Lunca, în autoturism aflându-se şi Gică  L. de 59 ani, din municipiul Botoșani.

Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au depistat cantitatea de 1.210 pachete țigarete de proveniență Republica Moldova, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente justificative.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de Mirela A.  și Gică L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată prin colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prejudiciul estimat, cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea faptei, fiind de 13.342 lei.

Totodată, față de Mirela A. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul folosit la transportarea acestora, în valoare de 7.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul IPJ Botoşani.

În cauză se continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, precum și în scopul identificării altor persoane implicate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...

Astăzi: Cutremur în zona seismică Vrancea!

astăzi, 12:26

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica ...

Classic Unlimited ajunge în județele Botoșani și Suceava cu două concerte de pian. Ultimele locuri gratuite!

astăzi, 11:56

Turneul național de pian în locuri speciale Classic Unlimited poposește vineri și sâmbătă, în 23 și 24 octombrie, la Ipotești (Botoșani) și Siret (Suceava), cu două concert...