Contrabandistă din Piața Mare, dată de gol de un bărbat căruia i-a cerut ajutorul!

În data de 10 august, la ora 10.00, în Piața Centrală din municipiul Botoșani, a fost depistată o persoană de sex masculin, în vârstă de 48 ani, ce ascundea sub tricou un obiect voluminos.

După ce a fost interceptat de jandarmi, s-a constatat ca transporta un pet în care se afla alcool, pe care l-a luat dintr-o boxă folosită pentru depozitarea mărfurilor, la cererea posesorului acesteia.

Posesorul a fost identificat în persoana unei femei în vârstă de 57 de ani ce desfășoară activități de comerț în piață. În spațiul de depozitare amintit au mai fost găsite 255 pachete țigarete, 60 l alcool și 20 cutii de cafea, fără documente de proveniență.  

Pe numele femeii au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare de bunuri sau mărfuri, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin  din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia și ridicarea bunurilor în vederea confiscării, în conformitate cu art. 270, alin. 3, din Legea 86/2006. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 13 octombrie 2026: Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie

astăzi, 07:00

Sfântul Mucenic Carp, Episcopul din Tiatira (Asia Mică), şi Sfântul Mucenic Papil, diaconul său, au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei îm...

Încă o sportivă din Botoșani pe podium la Campionatul European de Haltere din Albania!

Monday, 12 October 2026

Ioana Mădălina Miron, sportiva născută în Zlătunoaia și legitimata la CSA Steaua București, a câștigat, în prima zi a competitiei continentale de la Durres, Albania, două me...

Președinta Asociației ”Ne trebuie speranță” a plecat la cele veșnice!

Monday, 12 October 2026

Mihaela Niță s-a stins, lăsând în urmă amintiri prețioase și un gol greu de cuprins în cuvinte, la cinci ani de când Silvia Griciuc, fosta președintă a Asociației, ple...