Contabili şi secretari din şcoli, salvaţi de neconstituţionalitatea unei legi!

Un act normativ adoptat anul trecut, cu aplicabilitate din acest an școlar, a dat emoții celor angajați la compartimentele contabilitate și la secretariatele unităților de învățământ, întrucât prevedea reorganizarea acestora, ceea ce ar fi dus la disponibilizări sau reducerea unor sporuri.

Potrivit Iulianei Nacu, liderul Sindicatului Învățământul Preuniversitar Botoșani, legea privind aprobarea acestui act normativ a fost declarată neconstituțională.

"În luna ianuarie, de la Minister s-au trimis instrucțiuni privind reorganizarea serviciilor de secretariat și contabilitate din școli, conform Ordonanței nr. 77 din 2013. Deși Federația noastră a arătat de foarte multe ori că respectivele prevederi ale ordonanței se aplică numai funcționarilor publici, nu și serviciilor de secretariat și contabilitate din învățământ, totusi aceste dispoziții venite de la Minister au fost luate în considerare în încercarea de a reorganiza aceste servicii, în sensul diminuării unor sporuri și a unor funcții de conducere. În data de 5 februarie, Curtea Constituțională a dat o decizie definitivă și general obligatorie, prin care legea privind aprobarea acestei ordonanțe este neconstituțională și drept urmare Federația noastră a solicitat ministrului Educației sistarea imediată a reorganizării serviciilor financiar-contabile și de secretariat din unitățile de învățământ", a precizat Iuliana Nacu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...