Constructorul care a reabilitat Spitalul Judeţean, chemat la ordin după incidentul din blocul operator. "Unitatea este încă în garanţie", spun reprezentanţii Spitalului. FOTO

Incidentul înregistrat marţi într-una dintre sălile de operaţii ale Spitalului Judeţean Botoşani riscă să dărâme şi ce mai rămăsese din încrederea pacienţilor în sistemul sanitar botoşănean.

Medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului, susţine că o pompă de apă care asigura recircularea apei din instalaţia de climă s-a spart, producându-se inundarea unei săli de operaţii. Asta în condiţiile în care echipa de chirurgi ortopezi tocmai efectua o intervenţie de protezare a unei femei de 71 de ani.

"În momentul respectiv s-au luat măsuri, s-a închis sala respectivă. Conducerea spitalului a solicitat de urgenţă o întâlnire cu proiectantul şi cu şeful de lucrări. În cazul în care nu se remediază situaţia, vor fi luate şi alte măsuri. Conducerea ia în calcul şi reînceperea lucrărilor, dar de asta s-a solicitat prezenţa celor care au executat lucrările pentru a stabili care sunt cauzele pentru care s-a ajuns în această situaţie", declară medicul Ştefan Bercea.

În ceea ce priveşte pacienta care tocmai era operată de echipa de chirurgi ortopezi, ea se află acum în secţia de reanimare şi, pentru a se preîntâmpina orice incident în privinţa stării de sănătate, i s-au administrat antibiotice cu spectru larg. Purtătorul de cuvânt al spitalului admite, de altfel, riscul de contaminare în condiţiile inundării sălii de operaţii.

Cât despre faptul că astfel de evenimente s-au mai înregistrat de la modernizarea spitalului botoşănean, conducerea spitalului susţine că atât timp cât lucrările sunt în garanţie, constructorul trebuie să repare toate defecţiunile.

Anul trecut, apa contaminată din blocul operator s-a scurs pe instalaţii, ajungând să contamineze aparatura din Blocul de Anestezie şi Terapie Intensivă, punându-i în pericol funcţionarea în parametri normali.

"Evenimente nu au fost în toate sălile de operaţii, au fost probleme într-o singură de operaţie. Şi data trecută s-a întâmplat în aceeaşi sală de operaţie. Atunci constructorul a venit, a făcut lucrări, a încercat să remedieze dar se pare că nu au făcut ce trebuie", adaugă Ştefan Bercea.

Mai mult, încă din 2012 au fost depistate vicii în construcţie, iar conducerea unităţii sanitare a atras atenţia constructorilor în privinţa acestora, dar se pare că toate semnalele de alarmă au fost ignorate.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...