Consiliul Europei incită maghiarii din România la SECESIONISM ETNIC!
Stiri Botosani Sunday, 22 June 2014 ActualitateŢinutul Secuiesc a existat ca entitate legală din timpurile Evului Mediu. Asta susțin autorii Raportului ECRI privind România, ce conține o serie întreagă de inexactități care pun într-o lumină foarte nefavorabilă România. O instituție europeană care ar fi trebuit să fie obiectivă preia teme fabricate și promovate în mod agresiv în spațiul public românesc de către organizațiile extremiste maghiare. Idei cheie ale discursului revizionist promovat de UDMR în mass-media de limbă maghiară din România și Ungaria se regăsesc în paginile acestui raport care ar fi trebuit să conțină interpretări obiective ale situației și nu opinia UDMR cu privire la presupusa discriminare a comunității maghiare din România.
La fel ca și UDMR, autorii raportului preiau ideea potrivit căreia Tribunalul Covasna ar fi stabilit că arborarea steagului secuiesc pe clădiri publice ale statului român este legală (pagina nr. 48 a raportului), ori acest lucru este perfect neadevărat întrucât absolut toate procesele în cazul arborării steagului secuiesc stabilesc definitiv și irevocabil nelegalitatea arborării acestuia pe clădiri publice. Mai mult, autorii raportului susțin faptul că steagul secuiesc ar fi un simbol local, ceea ce este complet fals, steagul secuiesc fiind un simbol etnic inventat în anul 2009 de către extremiștii maghiari care militează pentru secesionismul teritorial al așa-zisului ținut secuiesc.
Autorii raportului coincid cu retorica UDMR în scandalul bentiței tricolore purtată de eleva Sabina Elena din Covasna și, la fel ca UDMR, nu condamnă în niciun fel faptul că o adolescentă a fost amenințată cu moartea pentru simplul fapt că s-a afișat cu o bentiță tricoloră într-o unitate școlară. Formulările raportului lasă să se înțeleagă faptul că gestul elevei a generat o isterie antimaghiară din care, culmea, tot un etnic maghiar a fost amenințat.
Aplicarea legii în cazul steagurilor locale din Covasna și Harghita (doar cazul steagului județului Harghita), în speță tot steaguri etnice, este condamnată de către autorii raportului care consideră că s-a acționat disproporționat. Autorii raportului preiau de asemenea și teoriile UDMR în chestiunea bunurilor bisericilor minorităților în ciuda faptului că există dovezi care atestă faptul că în unele cazuri România a cedat în mod inexplicabil unele proprietăți.
Cireașa de pe tort: Ținutul secuiesc a existat și a avut stemă și steag
Autorii raportului reușesc să stupefieze prin lipsa de exactitate a informațiilor conținute în raport, cum este și cazul privitor la situația comunității maghiare din România. Pagina 47 a raportului conține următoarele informații:
"Majoritatea persoanelor care se identifică drept maghiari de origine trăiesc în trei județe din Transilvania (numite și Ținutul Secuiesc; acestea sunt județele Covasna și Harghita și parte din județul Mureș); în primele două, ei reprezintă 80% din populație. Comunitatea maghiară care trăiește în aceste județe are o identitate culturală puternică. Ținutul Secuiesc a existat ca entitate legală din timpurile Evului Mediu până la Compromisul Austro-Ungar din 1867, devenind parte din România în 1920. Din timpuri medievale a avut propriul său steag și propria sa stemă".
Este greu de înțeles care au fost sursele de informare ale autorilor acestui raport. Din cele afirmate de autori reiese că raportul a fost redactat în birourile UDMR sau ale propagandei revizioniste maghiare de la Budapesta. Stupefiant este însă faptul că aceste afirmații complet inexacte sunt făcute într-un document oficial al Uniunii Europene care astfel îi incită pe maghiarii din România la secesionism prin promovarea unor neadevăruri.
Cu privire la afirmațiile autorilor raportului în chestiunea istorică a așa-zisului ținut secuiesc l-am rugat pe istoricul clujean Vasile Lechințan să ne lămurească. Domnia sa a avut amabilitatea de a lămuri lucrurile:
Vasile Lechințan: Dieta de la Sebeş din 24 mai 1659 a hotǎrât ca pe stema Transilvaniei sǎ fie reprezentate cele trei etnii privilegiate transilvane prin câte un simbol, românii majoritari în ţarǎ nefiind deloc reprezentaţi prin niciun simbol, neavând statut de naţiune politicǎ. Aşa apar secuii reprezentaţi prin simbolul soarele şi luna. Dar acest simbol nu era nicidecum steagul unui ţinut, nici steagul autonomiei statale a unui ţinut, nici steagul autonomiei pe criteriul etnic secuiesc/maghiar, mai ales cǎ printre secui locuiau şi români, mai ales cǎ foarte mulţi secui locuiau şi în oraşe precum Clujul, unde o numeroasǎ sǎrǎcime secuiascǎ s-a aciuiat în secolele XVI-XVII (despre un secui din Cluj se spunea atunci cǎ nici cǎmaşǎ nu avea pe el, darǎmite sǎ mai plǎteascǎ darea faţǎ de oraş, despre altul se spune cǎ a murit sǎrac şi n-a rǎmas nimic în urma lui, deci nici de la acesta nu se putea recupera darea faţǎ de oraş), deci nicidecum simbolurile nu erau pentru unitǎţi administrativ-teritoriale. "Deştepţii" care au inclus în stema României o stemǎ a Transilvaniei din care sunt excluşi românii, poartǎ responsabilitatea acestui act deosebit de "inteligent" şi se pot felicita cǎ ne-au pricopsit cu aceastǎ pecete ruşinoasǎ de pe obrazul românilor transilvǎneni.
Un document oficial al UE cu privire la discriminarea din România (Raportul ECRI privind România. Al patrulea ciclu de monitorizare. Adoptat la 19 martie 2014. Punlicat la 3 iunie 2014, pagina 47, nota de subsol nr. 107), spune cǎ "Ţinutul Secuiesc a existat ca entitate legală din timpurile Evului Mediu până la compromisul Austro-Ungar din 1867" (scaunele secuieşti, scaunele sǎseşti şi comitatele "maghiare", spuse astfel împotriva faptului cǎ erau locuite în majotitate absolutǎ de români, erau unitǎţi administrativ-teritoriale pânǎ la 1867 ale unei Transilvanii unitare din punct de vedere statal, nu ale unei Transilvanii "asociate" cu un oarecare "Ţinut secuiesc" autonom) şi cǎ, "Din timpuri medievale a avut propriul său steag şi propria sa stemă", nu este decât o incitare a maghiarilor la a pretinde ceva ce nu au avut niciodatǎ ca autonomie statal-teritorialǎ pe criteriul etnic, nu a fost niciodatǎ un "Ţinut secuiesc" ca "entitate statalǎ" autonomǎ, niciodatǎ voievozii Transilvaniei şi regii Ungariei nu le-au permis secuilor autonomie teritorialǎ faţǎ de Transilvania sau faţǎ de Ungaria, au avut comiţi ai secuilor totdeauna dinafara lor, români precum Balc şi Drag, voievozi ai Maramureşului, au fost şi comiţi ai secuilor pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, la fel românii Ioan de Hunedoara şi Ştefan Mailat au fost şi ei comiţi ai secuilor. Pǎcat, deci, cǎ un document oficial al UE incitǎ la separatism etnic în România, unde locuiesc peste tot maghiari, majoritatea în bunǎ armonie cu vecinii lor români, germani, romi etc.Autonomia teritorialǎ pe criteriul etnic ar bulversa toatǎ România prin regrupǎri de populaţie, bantustanizare etnicǎ, neîncredere între etnii şi s-ar împlini visul de aur al şovinilor maghiari de desǎvârşire a purificǎrii de etnii nemaghiare (români, romi etc) a aşa-zisului "Ţinut secuiesc", entitate "statalǎ" artificialǎ promovatǎ, iatǎ, din pǎcate, într-un document oficial al UE.
Întrebări care obligă autoritățile de la București să reacționeze.
Modul în care este redactat raportul precum și inexactitățile pe care se fundamentează vor da apă la moară pretențiilor secesioniste ale organizațiilor extremiste maghiare grupate în jurul tripletei UDMR, PCM și PPMT. Se ridică astfel o serie întreagă de întrebări cu privire la reacția (sau mai bine zis la lipsa de reacție) autorităților de la București:
Cine au fost oficialitățile române care au intrat în contact cu experții străini care au redactat acest raport? De ce partea română nu s-a pregătit pentru a nu permite cuprinderea în raportul final a unor astfel de neadevăruri? De ce nu există nimic în raport despre discriminarea pe criterii etnice a românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș? De ce autoritățile de la București permit UDMR, formațiune aflată la guvernare, să mintă experții străini, întocmind rapoarte mincinoase despre România, rapoarte care vor rămâne in istorie și pe care extremiștii maghiari le vor folosi apoi împotriva României? De ce Ministerul Afacerilor Externe sau Guvernul României nu contestă raportul pentru a aduce în atenția opiniei publice datele reale?
Autor: Dan Tănasă
Sursa: Ziarul Națiunea
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Poli Iași, mâine de la ora 17:30
Meciul retur dintre FC Botoșani și Poli Iași se va juca mâine, în etapa cu numărul 17 a Superligii. Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Poli Iași! Până în preze...
Sancțiuni aplicate de polițiști alegătorilor din județ „certați” cu ordinea!
Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.000 de lei persoanelor care au continuat propaganda electorală, au fotografiat buletinul de vot, au comercializat băutur...
Cine sunt cei mai harnici votanți din județul Botoșani!
Cei mai mulți votanți din județul Botoșani provin din mediul rural - 80.000 de cetățeni, față de urban – 63.000 de alegători. După gen, cele mai multe buletine de vot au fost băgat...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici