Consilierii locali au spus NU organizării Zilelor Oraşului!
Claudia Luca Tuesday, 31 March 2015 ActualitatePe ordinea de zi a ledinţei ordinare de Consiliu Local de marţi a fost şi un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 50.000 de lei, zilele propuse pentru organizarea manifestărilor fiind 1,2 şi 3 mai.
Pe lângă faptul că aleşii de la municipiu nu au fost de accord cu alocarea de fonduri publice, nici data nu li s-a părut potrivită.
“De la Sfântul Gheorghe am ajuns la 1 Mai. Nu înţeleg de ce trebuie să facem această inversare. Eu ştiam că 1 Mai e Ziua Muncii, 2 Mai e Ziua Tineretului. Au alte semnificaţii în conştiinţa colectivă a cetăţenilor şi noi acum suprapunem de dragul a nu ştiu ce şi iar venim cu tentative de a lua bani din bugetul local. Asta dovedeşte iar o incompetenţă crasă. Eu unul nu voi susţine acest proiect şi nu mi se pare normal să tocăm bani publici pe 1 Mai, Ziua socialismului", a spus vehement Eugen Ţurcanu.
“În aceste Zile ale Municipiului înţeleg să sărbătorim şi Zilele Oraşului, de Sf. Gheorghe. Totuşi este o sărbătoare creştină şi nu cred că putem muta o sărbătoare creştină la o săptămână, două după. Stau şi mă întreb retoric de ce facem Zilele Oraşului? Să ne adunăm la sarmale sau un pahar de vin sau pentru a marca în mod creştineşte, prin rugăciune, Zilele Oraşului?", a spus şi Ovidiu Luca în intervenţia sa.
În aceste condiţii, nu se ştie dacă anul acesta se vor mai organiza Zilele Oraşului.
“Probabil vom reveni cu un alt proiect de hotărâre într-o şedinţă de Consiliu Local extraordinară, dacă nu, vom încerca să facem din sponsorizări dar, din păcate, nu am aşteptări foarte mari pentru că experienţa evenimentelor trecute ne-a demonstrat că aceste sume au scăzut de la eveniment la eveniment şi abia dacă putem închiria o scenă. Vom reanaliza, dar trebuie ţinem cont şi de poziţia consilierilor locali", a menţionat viceprimarul Cosmin Andrei.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici