Conferință duhovnicească despre familie susținută de Arhim. Hrisostom Ciuciu la Botoșani

Duminică seara, Protopopiatul Botoșani a organizat conferința „Perspectiva biblică asupra familiei”, avându-l ca invitat pe Arhim. Hrisostom Ciuciu, de la Mănăstirea Putna. Evenimentul s-a desfășurat în prezența părintelui protopop Petru Fercal și a părintelui Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia.

Părintele Hrisostom i-a provocat pe participanți la o seară duhovnicească de excepție, reușind să captiveze audiența timp de aproximativ trei ore. Evenimentul a fost o călătorie profundă prin teme sensibile legate de viața monahală, însoțite de mărturisiri personale ale părintelui și de reflecții despre viața de familie.

 

Prin abordarea sa sinceră și deschisă, părintele a reușit să creeze un spațiu în care credincioșii au putut reflecta asupra valorilor spirituale, provocărilor vieții cotidiene și echilibrului dintre viața religioasă și cea familială.

Seara a fost mai mult decât o conferință; a fost un dialog emoționant, care a oferit participanților nu doar răspunsuri, ci și inspirație pentru viața lor, potrivit Doxologia.

În cadrul conferinței, părintele a explicat că: „Familia stă în centrul proiectului lui Dumnezeu, așa încât nu e mai bine să fii singur niciodată. Călugărul nu este singur. Monah înseamnă unul, nu înseamnă singur. Se comportă ca și cum toată lumea este adunată în inima lui și el stă înaintea lui Dumnezeu în numele întregii lumi, ca și cum ar fi unul singur.”

„Căsnicia este taina însoțirii – însoțirea pentru harul vieții. Numai dacă înțelegi iubirea și ai încredere că aceasta este iubirea Sfintei Treimi, numai atunci te poți ușura, astfel încât să zbori, să te ridici deasupra problemelor”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...