Conducerea ISJ, convocata la Colegiul National "M. Eminescu", dupa schimbarea directorului adjunct!
Stiri Botosani Tuesday, 6 November 2012 ActualitateProfesorii au semnat o petitie pe care au inaintat-o conducerii Inspectoratului Scolar Judetean, prin care au cerut mentinerea pe functie a fostului director adjunct, Neculai Buzduga.
Neculai Buzduga a fost schimbat din functie saptamana trecuta, ca urmare a expirarii mandatului, in locul sau Consiliul de Administratie la ISJ numind-o pe Maria Oniciuc.
In cursul zilei de marti, la Colegiul National "Mihai Eminescu" a avut loc Consiliul Profesoral, la care a fost invitata si conducerea ISJ.
"In Colegiul "Mihai Eminescu" sunt 57 de cadre didactice, la noi a ajuns o petitie semnata de 23 de cadre didactice, din care o mare parte, in urma discutiilor de astazi, s-au retras de pe acea petitie avand in vedere ca nu le-a fost explicata petitia in sine. Acestia au semnat sub impulsul momentului. In acea petitie se amintea ca doamna Oniciuc nu face parte din corpul expertilor, dar inca suntem pe masuri tranzitorii, avand in vedere ca acest registru al corpului expertilor in educatie nu este inca finalizat. O urmatoare idee care se desprindea din acea petitie era faptul ca o parte dintre cadrele didactice l-ar fi dorit in continuare pe domnul Buzduga, si ca de fapt nu s-ar fi respectat procedura legala, in sensul in care nu ar fi fost consultat consiliul profesoral. Aceasta procedura pe legislatia actuala, consultarea consiliului profesoral, nu exista. Decizia se ia in cadrul Consiliului de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean prin vot", a declarat Catalina Lupascu, inspector general adjunct in cadrul ISJ.
"Vom face o centralizare a tuturor pasurilor cadrelor didactice. Nu a fost neaparat ceva impotriva directorului adjunct pe care l-am pus. Fiecare este cu parerea lui si trebuia sa ii ascultam", a spus si Mihaela Hunca, inspector general al ISJ.
Conducerea Colegiului National "Mihai Eminescu" sustine ca decizia ISJ trebuie respectata.
"Cadrele didactice si-au exprimat un punct de vedere, il respect, dar pana la urma decizia Inspectoratului Scolar Judetean trebuie respectata si pusa in aplicare", a declarat Cristina Chiriac, director al Colegiului National "Mihai Eminescu".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Fiecare secundă contează: Ajutor acordat de jandarmii botoșăneni în cazul unui accident rutier!
Ceea ce părea o misiune obișnuită de patrulare s-a transformat într-o intervenție în care jandarmii au oferit sprijin persoanelor implicate într-un accident rutier. Pe timpul ...
Pe noi cine ne apără? Cum au ajuns locuitorii din Moldova singurii din România fără escadrilă de avioane de vânătoare!
Cea mai apropiată bază aeriană de pe care decolează avioanele F-16 în misiunile de poliție aeriană se află la Câmpia Turzii, la 290 de kilometri de Iași. Este o vulnerabilitate a R...
Atenție în trafic! Meteorologii au emis Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde