Polițiștii de la Botoșani se delimitează de acțiunile colegilor de la Poliția Rutieră după ce un ofițer de poliție și nouă agenți de poliție au fost reținuți de DNA pentru corupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02, respectiv 03 iunie 2021, a 11 inculpați în dosarul de corupție de la Poliția Ruteră de la Botoșani.
“În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o anchetă DNA aflată în derulare, în care sunt vizați mai mulți polițiști din cadrul IPJ Botoșani, precizăm faptul că ne delimităm categoric de astfel de comportamente ca cele ale polițiștilor implicați.
De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a luat măsurile necesare în vederea asigurării continuității serviciului la structura din care făceau parte polițiștii implicați, fiind dispusă delegarea, implicit mutarea de la alte structuri, de polițiști care corespund atribuțiilor specifice fișei postului.
Facem precizarea că cinci dintre agenții față de care s-au luat măsurile preventive și-au încetat activitatea prin pensionare, in luna mai”, au precizat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani într-un comunicat.