Conducători auto profesionişti, cercetaţi penal după ce au părăsit fără drept locul unor accidente rutiere soldate cu victime
Stiri Botosani Thursday, 5 November 2009 ActualitateDin primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce victima se deplasa cu bicicleta spre serviciu, a fost acroşată de către o autoutilitară de culare albă, care circula din sens opus şi care a derapat ca urmare a neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu zăpadă.
În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, împrejurare în care a suferit leziuni care au impus ulterior transportarea la spital.
Deşi conducătorul auto a oprit iniţial şi a discutat cu victima, a părăsit ulterior locul accidentului fără încuviinţarea organelor poliţiei după ce în prealabil i-a înmânat victimei suma de 50 lei.
Cu toate că victima nu a reţinut marca autovehiculului şi numărul de înmatriculare al acesteia, cercetările efectuate de către poliţişti au condus la identificarea cu operativitate a suspectului în persoana numitului P. COSTEL, de 35 ani, din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, de profesie conducător auto, autovehicului implicat în accident fiind o autoutilitară marca Volkswagen, proprietatea societăţii la care acesta lucrează.
Faţă de conducătorul auto au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor poliţiei.
Un alt accident rutier soldat cu o victimă, al cărui conducător auto a părăsit fără drept locul accidntuluil s-a produs în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14:30, pe DJ 282, pe raza localităţii Truşeşti.
Astfel, în timp ce P. CONSTANTIN, de 34 ani, din comuna Răuseni, judeţul Botoşani, de profesie conducător auto, conducea un autobuz marca Kassbohrer Setra, pe DJ 282, pe raza localităţii Trulşeşti, la efectuarea manevrei de intrare în intersecţia cu două drumuri comunale, pentru a lua călători a surprins şi accidentat grav un minor în vârstă de 16 ani, din satul Buimăceni, comuna Albeşti, judeţul Botoşani, care aştepta autobuzul.
După producerea accidentului, conducătorul auto a condus minorul la domiciliu după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Botoşani unde s-a constatat că a suferit plăgi şi o fractură la piciorul stâng, rămânând internat.
Faţă de conducătorul auto au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor poliţiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...
Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”
MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.57 secunde