Conditii de indeplinit pentru a obtine date cu caracter personal

Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor(INEP) informeaza, intr-un comunicat de presa, despre conditiile ce trebuiesc indeplinite de catre persoanele fizice si juridice in vederea obtinerii unor date cu caracter personal.

Potrivit INEP, comunicarea datelor cu caracter personal se realizeaza de catre Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor si serviciile publice comunitare teritoriale de evidenta a persoanelor, in conformitate cu prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 97/2006 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 290/2005, cu respectarea Legii nr.677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, in urma cererilor formulate de persoane fizice si/sau juridice, in cadrul unor actiuni de interes public, in urmatoarele conditii:

-prezentarea unor documente ce fac dovada temeiului legal justificat sau obtinerii, in prealabil, a consimtamantului scris expres si neechivoc al persoanelor vizate, cu privire la furnizarea datelor personale ;

-achitarea unei taxe prevazute de lege pentru furnizarea datelor cu caracter personal si prezentarea unui timbru fiscal, in valoare de 4 lei.

Totodata, INEP precizeaza ca se considera temei legal justificat solicitarile unor date cu caracter personal primite din partea organelor de politie, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, Parchetului, Justitiei, institutiilor specializate de ocrotire sociala cu privire la minori sau alte persoane indreptatite la ocrotire, persoanelor fizice ale caror interese legitime sunt probate prin inscrisuri ce fac dovada temeiului legal justificat sau persoanelor fizice care solicita comunicarea unor date proprii de evidenta a persoanelor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...