Condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de minori!

Un botoşănean a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Botoşani la 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de 4 ani şi şase luni după ce a fost judecat într-un dosar de trafic de minori.

 Florin Adi Ungureanu, alături de Lucian Listar şi Ioan Asăndoae, au fost trimişi în judecată în august 2013 de procurorii DIICOT. Ultimii doi au deja o condamnare la trei, respectiv un an de închisoare cu suspendare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2012-iunie 2013, cei trei ar fi racolat mai multe tinere, unele minore, care au fost plasate în reţelele de prostituţie. Gruparea a fost dată în vileag după ce una dintre victime, vândută succesiv, a ajuns în Italia şi a reuşit să fugă de proxeneţi, solicitând protecţie din partea autorităţilor.

Senţina nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Toţi cei trei inculpaţi din dosar au fost obligaţi la plata unor daune morale către victime.

"Condamnă pe inculpatul U.F.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art. 211 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 74 alin. 2, 76 lit. b Cod penal 1969, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Pe durata executării pedepsei, va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal. În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani şi 6 luni, atrăgând atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 si 84 Cod penal 1969. Obligă pe inculpatul L.I.L. să le plătească părţilor vătămate B.M.G. şi C.D. cate 10.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul A.S.I. să plătească părţii vătămate B.M.G. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul U.F.A., să plătească părţii vătămate B.M.G. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 112 lit. e Cod penal, confiscă de la inculp atul L.I.L. în folosul statului suma de 500 euro",se arată pe site+ul Tribunalului Botoşani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Burse sociale 2026-2027, Mihai Dimian: „Trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm într-un an unui elev și cum o distribuim”

Thursday, 27 August 2026

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre bursele sociale din anul școlar 2026-2027 și a spus că prima dată „trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm &ic...

Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!

Thursday, 27 August 2026

Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...

Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!

Thursday, 27 August 2026

Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...