Concursul pentru gradațiile de merit va avea loc în aprilie!
Stiri Botosani Wednesday, 19 November 2014 ActualitateGradația de merit reprezintă 25% din salariul de încadrare și se acordă pentru o perioadă de cinci ani, concursul urmând a avea loc în luna aprilie.
“Punctajele pe specializări și pentru personalul didactic auxiliar să fie făcute la nivelul comisiilor paritare de la Inspectoratul Școlar, astfel încât în aprilie să se desfășoare concursul. Inspectoratul va trebui să scoată practic la acest concurs de acordare a gradațiilor numărul de gradații diferență până la 16% din personal. Se va face un calcul. 16% din personalul didactic din învățământ de predare și auxiliar minus gradațiile aflate în plată, diferența urmând a fi scoasă la concurs", a precizat Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ.
Gradațiile de merit vor fi acordare începând cu data de 1 septembrie 2015. Personalul didactic din învățământ care a beneficiat de gradație de merit până la 31 august 2015 poate participa la un nou concurs. Personalul didactic titular menținut în activitate, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2015, în condițiile prevăzute la art. 284 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gradație de merit, pe perioada menținerii ca titular în învățământul preuniversitar, până la încheierea perioadei de acordare a gradației de merit.
Cadrele didactice care în perioada 1 septembrie 2010 - 31 august 2014 au îndeplinit și funcții de conducere pot participa la concursul de acordare a gradației de merit fie ca personal didactic de conducere, fie ca personal didactic de predare. În această situație, își exprimă opțiunea în scris odată cu depunerea dosarului, prezintă calificativul anual acordat pentru activitatea corespunzătoare funcției îndeplinite în anul școlar respectiv, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opțiunii exprimate în scris la depunerea dosarului.
GRAFICUL desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit - sesiunea 2015
1. Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar Perioada: 16 februarie - 2 martie 2015
2. Comunicarea fișelor de evaluare, de către inspectoratul școlar, în teritoriu Perioada: 4 - 10 martie 2015
3. Întocmirea și depunerea, de către candidați, a dosarelor și obținerea avizelor la nivelul unității de învățământ Perioada: 11 - 31 martie 2015
4. Depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea cndidatului didactic respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului școlar Perioada: 1 - 10 aprilie 2015
5. Analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, și elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate Perioada: 14 – 24 aprilie 2015
6. Verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit Perioada: 27 aprilie - 13 mai 2015
7. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar Perioada: 14 - 15 mai 2015
8. Afișarea listei la avizierul inspectoratului școlar Termen: 18 mai 2015
9. Depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat Perioada: 19 - 20 mai 2015
10. Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații Perioada: 21 - 25 mai 2015
11. Validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la inspectoratele școlare Termen: 26 - 27 mai 2015
12. Înaintarea la Ministerul Educației Naționale a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradației de merit Perioada: 28 - 29 mai 2015
13. Emiterea ordinului ministrului educației naționale Termen: 11 august 2015
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nu scăpăm de ger: Cod Galben în județul Botoșani, până vineri seară!
Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că din această seară, de la ora 20:00, până mâine, la ora 20:00, în județul Botoșani vor fi temperaturi minime deosebit de scă...
Argint obținut de un elev botoșănean la Olimpiada Internațională din Kazahstan!
Este vorba despre Adrian-Ștefan Morcov, fost elev al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, astăzi component al clasei de olimpici de la Liceul Internațional de Informatic...
Cultura din inimă: Gestul unei mame din Botoșani care înseamnă mai mult decât sute de discursuri!
”În fiecare fir am pus gânduri bune, emoții și dorința ca tu să nu uiți niciodată cine ești și de unde vii”. Sunt cuvintele unei mame din Botoșani către fiica ei, o m...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.28 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici