Concurs cu tematică de protecție civilă organizat de pompierii botoșăneni la școlile din Pădureni și Buda (fotogalerie)

Elevii de la Școlile Gimnaziale din Pădureni și Buda au participat, astăzi, la un concurs cu tematică de protecție civilă, organizat de pompierii botoșăneni. Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, salvatorii au continuat activitățile de pregătire a elevilor în domeniul situațiilor de urgență, în scopul protejării acestora, prin formarea unor atitudini și comportamente adecvate înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență.

„Suntem la școală sau acasă și s-a produs un incendiu sau un cutremur. Ce trebuie să facem?”

„Am găsit muniție rămasă neexplodată. Cum trebuie să ne comportăm?” - sunt doar câteva întrebări la care elevii și preșcolarii din localitățile Pădureni și Buda, nu doar că au aflat un răspuns, dar au învățat și cum să prevină o situație de urgență, ce au și ce nu au voie să facă pe timpul manifestării unui eveniment, dar și cum trebuie să se comporte pentru a-şi proteja viaţa şi a-i ajuta pe cei din jur.

Cunoștințele acumulate au fost testate în cadrul unui concurs cu premii. 50 de elevi care au răspuns corect la întrebări au primit câte un ghiozdan cu rechizite școlare, oferite de Consiliul Județean (CJ) din Botoșani, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Botoșani.

Acțiunile de astăzi fac parte din activitățile organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, care se sărbătorește în fiecare an, pe 28 februarie.

Elevii și cadrele didactice au primit și materiale aferente campaniilor naţionale: “RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”, „RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!”, „RISC. Mai bine previi decât să nu fii!”, “Ai grijă la cea mai mare grijă-siguranța copilului tău” şi „Nu tremur la cutremur”, cu următoarele cu reguli și măsuri specifice de prevenire a situațiilor de urgență:

În caz de incendiu, acasă

-           în caz de incendiu, anunţați imediat părinţii sau pe cei din jur. Încercați să ieșiți din casă;

-          dacă aveți un telefon în cameră, sunați la 112. Dacă nu aveți această posibilitate, strigați după ajutor;

-          ajutați-vă frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

-          dacă este mult fum, înaintați în genunchi, deoarece la nivelul podelei puteți respira mai bine;

-          nu vă ascundeți în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

-          nu vă întoarceți înapoi în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

În caz de incendiu, la școală

-           anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

-          părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

-          urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare!;

-          când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.

-          aşteptaţi intervenția pompierilor.

În caz de cutremur, acasă

-          nu încercaţi să ieşiți afară şi nu vă duceţi pe balcon;

-          adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta;

-          dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior;

-          protejaţi-vă capul şi faţa;

-          îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat.

În caz de cutremur, la școală

-          adăpostiți-vă sub pupitre/bănci și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

-          protejaţi-vă capul şi faţa;

-          nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

-          cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;

-          veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

În cazul descoperirii muniției rămase neexplodate

-           nu le mișcați de pe locurile pe care se află;

-          nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;

-          nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;

-          nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

-          nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;

-          nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

Activitatea s-a bucurat de sprijinul Primăriei Comunei Coșula și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coșula.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro  și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Consilier personal adus pentru problemele de la „Mavromati”. Iftime: „În 6 luni vom avea un manager bun acolo, fie că este domnul Prepeliță sau altcineva” (Video)

Friday, 7 February 2025

În perioada în care Prepeliță s-a aflat sub măsura controlului judiciar, atribuțiile manageriale au fost exercitate în baza unui interimat de Daniela Fetcu, avocat de meserie, da...

REACȚIA lui Valeriu Iftime la acuzațiile că distruge o pădure seculară pentru a-și face iaz! „O obrăznicie și o lipsă de respect. Eu sunt baronul local?”

Friday, 7 February 2025

Zilele acestea, în toată presa națională s-a rostogolit o informație conform căreia Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, ar fi „primit cu dedicație” u...

Trei posturi noi înființate la Teatrul „Vasilache”, cum (nu) comentează managerul!

Thursday, 6 February 2025

În contextul în care în diverse instituții publice din țară sunt anunțate disponibilizări de personal, iar în Parlamentul României, de altfel, președinții celor do...