Concertul lui Bogdan Ota, eveniment de excepție! FOTO

Compozitorul Bogdan Ota le-a oferit aseară celor peste 500 de botoșăneni prezenți în sala Teatrului Mihai Eminescu întocmai ceea ce le-a promis: un spectacol de excepție, regie și costume spectaculoase, o atmosferă unică și muzică de cea mai bună calitate. Atât oamenii simpli, cât și oficialitățile au pășit pe covorul roșu la intrarea în teatru, fiind întâmpinați de hostesse și serviți cu șampanie.

Concertul susținut  cu ocazia lansării primului album al compozitorului Bogdan Ota a adunat în sala Teatrului Mihai Eminescu oameni din lumea medicală, profesori, oameni de cultură, oameni de afaceri și oficialități. Primarul Ovidiu Portariuc, viceprimarii i Viorel Iliuţă şi Cosmin Andrei, vicepreședinții Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu și Doina Federovici, subprefectul Sebastian Tocariu și președintele Forța Civică Botoșani, Cristian Roman, sunt doar câțiva dintre oficialii prezenți în sală.

În debutul concertului, actorul Daniel Badale a susținut un recital de poezie închinat poetului
Mihai Eminescu, după care spectatorii au fost invitați la o cupă de șampanie, în foaierul Teatrului. După această scurtă pauză, compozitorul Bogdan Ota a urcat pe scenă și a ținut să le precizeze celor prezenți în sală faptul că "ora exactă în cultură se va da la Botoșani".
      
Pianistul a fost acompaniat de orchestra Nordic Sonata din Iași şi Corala Lira din Botoşani într-un cadru fabulos: balerini, costume, regie, proiecții video și jocuri de lumini.

Piesele compuse de Bogdan Ota au adunat aplauze din partea spectatorilor fascinaţi atât de muzică, cât și de întreaga regie a spectacolului. De coregrafie s-a ocupat Vica Bucun, regia a fost pusă la punct de Volinaşi Costin, iar de organizarea întregului eveniment s-a ocupat Agenția de Publicitate Boardmedia.

La finalului concertului, publicul s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat minute întregi pe
Bogdan Ota, care a revenit pe scenă pentru câteva bis-uri.  În cele din urmă, cei prezenţi la spectacol s-au adunat în sala de marmură a teatrului unde  au fost din nou serviți cu câte o cupă de șampanie. Cu această ocazie, botoșănenii și-au cumpărat primul album al compozitorului, Day of Wrath, Bogdan Ota oferind  autografe. 

În cadrul concertului de joi seară, lui Bogdan Ota i-a fost înmânatși  titlul de Cetăţean de onoare al muncipiului Botoşani, de către primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Viorel Iliuţă.



















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!

astăzi, 12:16

Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...

Vlad Iftime a preluat o afacere de 7.000.000 de euro de la tatăl său și a spus ce a urmat!

astăzi, 11:31

Vlad Iftime (40 de ani), fiul lui Valeriu Iftime (66 de ani), președintele Consiliului județean Botoșani și patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit ce a făcut cu afacerea de 7 milioane de...

Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?

astăzi, 09:36

Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la ...