Concert de colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei, la Dorohoi

În seara zilei de 30 noiembrie 2014, în Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc ediţia a XVIII-a a concertului de colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat la apostolat, Ocrotitorul României. Concertul a fost organizat de Asociaţia "Frăţia Ortodoxă" din Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi şi cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Dorohoi.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de dl ing. Alexandru Ostafie, care a relevat importanţa şi frumuseţea vieţii creştine. De asemenea, domnia sa a precizat că "mesajul celor care colindă în această seară este mesajul creştinismului: dragoste pentru toţi cei din jur tot timpul, căci dacă vrei să schimbi lumea în bine trebuie să începi cu tine însuţi". Prezentarea participanţilor a fost făcută de tânăra Ecaterina Ungureanu de la ATOR Dorohoi, iar concertul a debutat cu o surpriză: prezenţa Grupului "Cvartson" din Iaşi, format din studenţi la Conservator şi Teologie, dirijat de domnul Alexandru Darie, care a interpretat colindul Sfântului Andrei şi o suită de colinde armonizate. O atmosferă deosebită şi plină de emoţii a adus în sufletele celor prezenţi şi Paraschiva Pintili, care a încântat audienţa cu imnul "Ave Maria".

Au evoluat apoi, pe rând, Corul "Haris" al Seminarului Teologic "Sf. Ioan Iacob" Dorohoi, pregătit de pr. prof. Constantin Muha, corul copiilor de la Complexul "Floare de colţ", coordonat de d-na Camelia Andrieş, corul mixt "George Enescu", dirijat de d-na prof. Gheorghina Guşulei, grupul vocal al ATOR Dorohoi -  coordonator pr. Ciprian Şoptică, Corul "Ecclesia" al preoţilor din Protopopiatul Dorohoi, dirijat de pr. Daniel Precob, grupul vocal al Liceului "Regina Maria" Dorohoi, dirijat de prof. Gheorghina Guşulei, şi Grupul vocal-instrumental "Symbol" al secţiei Filologie de la Seminarul Teologic Dorohoi, coordonat de prof. Daniel Hariga.

În finalul serii, părintele profesor Constantin Muha, directorul seminarului dorohoian, a mulţumit celor care s-au ostenit pentru organizarea evenimentului, care a adus o încărcătură spirituală deosebită, fiind totodată şi un regal al colindelor. (Pr. prof. Vasile Ionuţ Creţu, T. Rusu, în Ziarul lumina)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...