Comunitatea din Botoșani, tot mai unită după cazul elevului bătut în Centrul Vechi. Se solicită DEMISIA șefului Poliției!

O declarație a șefului Poliției botoșănene a stârnit indignarea cetățenilor, determinând tot mai multe persoane publice să solicite demisia urgentă din funcție.

”Rușine!”

Primul care a luat atitudine a fost chiar tatăl băiatului bătut la finalul săptămânii trecute de un grup de minori. Omul de afaceri Florin Cristian Alexuc a făcut în acest sens o postare publică prin care solicită ”în mod oficial demisia” comisarului Tudor Costîn, inspector șef IPJ Botoșani.  

”VĂ SOLICIT ÎN MOD OFICIAL DEMISIA! (…) În calitate de cetățean al municipiului Botoșani, consider că nu sunteți capabil să ne apărați, pe mine și pe familia mea, având în vedere mentalitatea pe care o afișați! Acesta este o parte din grupul de prieteni ai copilului meu veniți să-l vadă la spital, care pot să nu doarmă la 1 noaptea. Toți, copii extraordinari, care pot merge la o petrecere, ori la pregătire, la chitară, la mandolină, unde vor și pot.

Dar trebuie să o poată face în siguranță, la orice oră!  Iar rolul dumneavoastră ăsta era, dacă poate nu știați asta! Să le asigurați siguranța și să nu-i catalogați! Chiar dacă sunt tineri, au și ei drepturi, iar uneori, cred că avem și ce învăța de la ei. Așa arată declarația unui reprezentant al unei importante instituții a statului pe care ar trebui să se bazeze cetățenii? Rușine!”, a scris tatăl elevului bătut în Centrul Vechi, acesta oferind la final și declarația șefului Poliției Botoșani, pe care o consideră a fi una rușinoasă: „Un tânăr oricare ar fi el, la ora 1 noaptea doarme. O altă categorie de tineri cu preocupări infracționale nu doarme. Noi trebuie să vedem de ce un tânăr care trebuia să doarmă la ora 1 noaptea, nu dormea la ora 1 noaptea. Pentru că există totuși, părerea mea, un substrat să zic așa, ori a fost la o petrecere, ori a fost la pregătire, la chitară, la mandolină, la ce-o fi fost. Concluzia este, așa cum a fost și în primăvară o situație cu un grup din ăsta de zurbagii ..."

”A venit momentul în care mulțimea tăcută să înceapă să vorbească”

O reacție de sprijin a venit din partea unuia dintre cei mai cunoscuți profesori din Botoșani, Adrian Panaete, dascălul transmițând că este alături de familia lui Cris.

”Pasivitatea aduce durere și suferință pentru cei nevinovați. Sunt indignat pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Cris. Nu mi-aș dori să se ajungă la momentul critic în care oamenii ar începe să își facă singuri dreptate. Retrăim la nesfârșit, în Botoșani, lupta între mulțimea majoritară, cuminte, tăcută și cu bun simț pe de o parte și un grup de neanderthalieni nelegiuiți, agresivi, lipsiți de tot ce e omenesc. Drama este că de cele mai multe ori autoritățile tind să ignore, sau mai grav, să acopere infracțiunile celor din urmă. Motivul? Nu aș vrea să mă gândesc la complicitate, dar uneori nici nu știi ce să mai crezi.  Cristian a spus foarte bine. Poate și noi suntem puțin vinovați. Poate că a venit momentul în care mulțimea tăcută să înceapă să vorbească. Dacă autoritățile nu vor ști să se poziționeze corect, atunci este rolul nostru să îi aducem pe partea cea dreaptă”, a scris profesorul Adrian Panaete.

Profesorul a transmis mesaje și către autoritățile responsabile de siguranța cetățenilor orașului: ”Nu sunt suficienți oameni care să mențină ordinea? Angajați mai mulți. Celor de aici le este frică să intervină? Procedați ca la meciurile de fotbal. Aduceți jandarmi și polițiști din alte părți până când reușiți să stârpiți cuibul de viespi care a infestat centrul istoric al orașului. Soluții există. Voință vă trebuie. Nu mai cereți victimelor să probeze infracțiunile. Este rolul vostru să o faceți. Vă dați seama cât de ridicoli sunteți când cereți victimelor să determine identitatea agresorilor? Sper ca intervenția energică a părinților lui Cris să fie ultima necesară pentru a se schimba ceva, în mod radical, în abordarea problemei violenței de orice tip. Legile sunt prea blânde, dar și așa, sunt de prea multe ori aplicate pe jumătate sau chiar deloc”.

”Este strigător la cer!”

Și Marius Oroșanu a scris un mesaj de susținere către familie, cu implicații cetățenești, făcând totodată trimiteri la declarația șefului Poliției Botoșani:

”Când la conducerea Poliției Botoșani a venit un tip relativ tânăr, am avut speranța că este mai deschis la minte și nu este "posedat" de idei preconcepute și stereotipuri, cum erau milițienii din vremea comunistă! M-am înșelat! În mai puțin de un an de când este la comandă, comandantul Poliției Botoșani a demonstrat că nu este, sub nicio formă, omul potrivit la locul potrivit.

Un tânăr a fost bătut cu bestialitate, în centrul orașului, de un grup de adolescenți. Nu contează etnia agresorilor, nu contează nimic altceva. (…)

Cât de limitat poți să fii să spui că poliția (pe care tu o conduci!) trebuie să vadă de ce tânărul (victima!) nu dormea la ora 1??? Este strigător la cer!!! Plătim taxe și impozite pentru ca statul, prin organele de poliție, jandarmi și celelalte, să ne asigure siguranța de care avem nevoie, oricând este nevoie, zi și noapte. Nu plătim 50% din taxe doar pentru protecție de zi.

Domnule comisar șef, este dreptul meu să mă plimb la orice oră. Mai mult, este posibil să fiu la ora 1 sau la ora 3 noaptea pe stradă pentru că sunt solicitat să intervin pentru o urgență la locul de muncă sau pentru că am o rudă în nevoie ce apelează la sprijinul meu. Pe polițist nu trebuie să-l intereseze motivul prezenței mele pe stradă la o anumită oră, deoarece, deocamdată, în România nu avem program de ieșit pe stradă. Slavă Domnului că nu aveți "clone" la nivel de decizie național, că ne obligau imediat să stăm în casă între orele 21-7. Eventual cu lumina stinsă!

(…)  Știu că este inutil, dar pentru liniștea mea civică consider oportun și solicit public demisia de onoare a comandantului Poliției Botoșani”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cornișa sărbătorește 1 decembrie pe gheață cu patinaj, curling și hochei!

astăzi, 15:40

Pe 1 Decembrie, începând cu ora 10:00, la Cornișa Aqua Park se sărbătorește Ziua Națională a României cu un spectacol deosebit. Va avea loc un eveniment plin de enegie, eleg...

PNL Botoșani: Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

astăzi, 15:20

România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. ...

”Între revoluții”: O nouă premieră de gală la Botoșani, intrarea GRATUITĂ! (Foto, Video)

astăzi, 14:30

Lavinia Braniște este autoarea romanelor ”Mă găsești când vrei” (Polirom, 2021), ”Sonia ridică mâna” (2019) și ”Interior zero” (2016), acesta din ...