Comunicat: "Cei care vor produce schimbarea sunteți voi, oamenii responsabili"

De luni, România se schimbă, iar cei care vor produce schimbarea nu suntem, în primă instanță, noi, oamenii politici! Cei care vor produce schimbarea sunteți voi, oamenii responsabili, aceia care înțelegeți importanța votului de duminică. Prezența voastră este decisivă ca să schimbăm ceva în țara asta.

Știm că iubiți România, aici ne asemănăm! Știm că 25 de ani sunt de ajuns! Peste noi, liberalii, au trecut mai bine de 130 de la momentul nașterii acestui partid! Răbdarea e o virtute, dar când răbdarea devine un instrument de manipulare, atunci este cazul să reacționăm, este cazul să reacționați!

Partidul Național Liberal a construit, acum mai bine de 130 de ani, România modernă. Partidul Național Liberal a adus românilor libertate, dezvoltare și cele mai bune vremuri pe care le-am trăit! Partidul Național Liberal va reda românilor România în care doresc să trăiască și nu România pe care doresc să o părăsească, acea Românie care de ani buni suferă deja, în abandon.

Nu am fost și nu suntem scutiți de lucrurile rele ale politicii. Ne-am pus încrederea în parteneri trădători și perfizi cu gândul la acea schimbare. Ne este rușine să mințim, ne este rușine să-i privim pe oameni în ochi dacă le-am spune lucruri pe care nici noi nu le credem, pe care nici ei nu le cred. Din greșeli învățăm și acum știm că România, pentru unii, este o miză pe viață și pe moarte, iar pentru noi este țara care ne hrănește și ne crește!

Suntem mândri că suntem români, o simțim în suflet și o strigăm cu glas tare de fiecare dată, fără să confiscăm simbolurile naționale ca Mănăstrea Voroneț, Coloana Infinitului sau Statuia lui Mihai Viteazu! Noi nu confiscăm istoria, pentru că facem parte din ea de mai bine de 130 de ani! Noi suntem cei care ridicăm România, așa cum liderii noștri sunt cei care au creat România modernă, liberă și puternică. Suntem Partidul Național Liberal și ne înclinăm în fața domniilor voastre! Pe 25 mai mergeți la vot și votați Partidul Național Liberal!
 
Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani


 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!

astăzi, 08:31

Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...

Fermier: „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci!” / Abatoare asaltate de crescătorii care renunță la vacile de lapte

astăzi, 08:09

Prețul mic oferit de procesatori pentru lapte, care se situează cu mult sub cel de producție, îi determină pe crescători să renunțe ”pe capete” la animalele din exploatații È...

13 icoane donate, puse spre vânzare pentru femeile aflate în dificultate, vor ajunge la Botoșani!

astăzi, 07:46

Sala „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași a fost marți seară gazda vernisajului Expoziției „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”, un eveniment marc...