Comunicat de presa USL Botosani

Ca răspuns la comunicatul  Asociaţiei "Pro Botoşani", USL informează că proiectul iniţiat de candidatul alianţei la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu, poartă numele de "BOTOŞANI – JUDEŢUL  ÎN CARE VREAU SĂ TRĂIESC" şi face referire la întreg judeţul nu doar la municipiul Botoşani!

Proiectul iniţiat de candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Botoşani se încadrează în ideea de susţinere a valorilor judeţului Botoşani  - artistice şi culturale, dar şi la respectarea şi promovarea tradiţiei botoşănene. Mai mult de atât, ideea acestui proiect a fost lansată în cadrul unui târg de promovarea a tradiţiei botoşănene, târg cu specific agro – zoo, singurul de altfel care a pus în valoare un lucru prin care judeţul nostru se poate face remarcat. Manifestaţie organizată iniţial de PNL şi apoi de USL, copiată ulterior şi de adversarii noştri politici, pe care însă nu i-am acuzat de "furt de idei" ci, ne-am simţit mândri că am făcut un lucru care a putut fi luat ca exemplu şi de alţii!

USL consideră că nu poate fi acuzată de plagiat sau furt de idei, datorită faptului că din momentul lansării târgurilor agro - zoo am lansat şi intenţia de a transforma judeţul Botoşani într-un pol agroindustrial prin crearea unor baze de producţie şi procesare agroalimentară, prin oferirea de facilităţi investitorilor,  pentru crearea de locuri de muncă de către aceştia şi pentru investiţii în procesarea produselor agricole.

Dacă ideea de transforma judeţul Botoşani şi de a reda tuturor botoşănenilor, atât din mediul rural cât şi din cel urban, speranţa pentru o viaţă mai bună, deranjează, USL anunţă că va continua ceea ce a început cu specificaţia că orice ar face şi orice modificări ar apărea pe scena politică, numele judeţului nu-l putem schimba!

Ne ceream astfel scuze, dar suntem botoşăneni şi trăim într-un judeţ care trebuie promovat şi care poartă numele de BOTOŞANI, acelaşi cu al municipiului reşedinţă de judeţ!

Totodată solicităm tuturor locuitorilor judeţului Botoşani să se alăture demersului iniţiat de USL iar asociaţiilor nonguvernamentale să renunţe la atitudinea denigratoare la adresa candidatului USL şi a alianţei!

Pentru o mai bună exemplificare, USL prin candidatul Florin Ţurcanu readuce în atenţia opiniei publice cele "10 puncte" ale proiectului "BOTOŞANI – JUDEŢUL ÎN CARE VREAU SĂ TRĂIESC", cu speranţa că nu vor fi "asumate" de alte organizaţii sau grupări!

1. Iniţierea unor parteneriate public –private între unităţile administrativ teritoriale şi investitori, fapt care ar duce la dezvoltarea socio- economică a comunităţilor locale.
2. Parteneriat  public – privat între Consiliul Judeţean, investitori şi Staţiunea de cercetare Popăuţi, în vederea aprovizionării municipiului cu produse ecologice la preţuri mici.
3. Organizarea unui număr de 10 centre pentru colectarea produselor  agricole obţinute la nivelul judeţului.
4. Încurajarea investiţiilor în vederea prelucrării produselor agro –zootehnice şi legumicole obţinute la nivelul judeţului, în scopul creării de locuri de muncă.
5. Iniţierea unui parteneriat public –privat  în vederea organizării unui centru de prelucrare a peştelui şi atragerea forţei de muncă în domeniu.
6. Consiliul Judeţean va susţine prin parteneriat public – privat atragerea unor investitori pentru crearea de locuri de muncă, prin diferite colaborări cu ambasade, consulate şi ministerele de resort.
7. Achiziţionarea unui elicopter în parteneriat cu SMURD pentru asigurarea transportului urgent a bolnavilor.
8.  Reorganizarea societăţii  de distribuţie a apei şi implementarea reţelelor de apă şi canalizare la nivelul  întregului judeţ.
9. Reorganizarea societăţii de drumuri şi asfaltarea drumurilor judeţene, comunale şi săteşti prin parteneriate cu consiliile locale, la preţuri mici şi calitate bună, precum şi împietruirea drumurilor de exploataţie agricolă.
10. Susţinerea culturii şi tradiţiei botoşănene precum şi evidenţierea obiectivelor culturale din judeţ prin încadrarea  lor în circuite turistice.

Biroul de presă al USL Botoşani


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime: „Mă bucur că am reușit să contribui la sprijinirea unei familii pentru care orice ajutor face diferența”! (Video)

astăzi, 13:14

„Tot ce le-a mai rămas este o comunitate unită, care nu vrea să rămână indiferentă la durerea lor și face tot posibilul să dea o mână de ajutor. Tot ceea ce vedeți &icir...

Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani, nemulțumit de sporul pentru activitatea desfășurată în zilele libere și sărbători legale!

astăzi, 11:52

Prin acțiunile desfășurate în acea perioadă s-a reușit eliminarea unei serii de pierderi. De partea pozitivă poate fi reținut faptul că angajații din sănătate au în continuar...

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău va asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și CFR Cluj!

astăzi, 10:00

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică împreu...