Comisia de Dialog Social se pregăteşte de o nouă întâlnire cu parlamentarii

Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor din judeţ s-au întâlnit astăzi cu prefectul judeţului în cadrul unei noi şedinţe a Comisiei de Dialog Social, prezentând problemele pe care le-au pregătit pentru a fi ridicate într-o viitoare întâlnire cu parlamentarii de Botoşani.

Preconizată pentru sfârşitul lunii septembrie, aceasta va avea, cu siguranţă, în centrul discuţiilor problema legii salarizării unice în sectorul bugetar.
Propunem ca această întâlnire să aibă loc spre sfârşitul lunii septembrie, şi nu la începutul lunii viitoare,  în ideea că până atunci proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi pe masa parlamentarilor şi astfel discuţiile vor avea mai multă  consistenţă., a explicat prefectul Costică Macaleţi.

În acest cadru, Eugen Achihăei, reprezentant al P.N.R. a subliniat câteva dintre problemele ce urmează a fi transmise parlamentarilor, cele mai importante solicitând reintroducerea şomajului tehnic şi decontarea integrală a cheltuielilor cu combustibilul.

Totodată, preşedintele Patronatului Naţional Român a solicitat prefectului transmiterea către forurile superioare a nemulţumirilor ridicate de relaţia cu ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat). Acestea se referă la tarifele mari, procedurile extrem de lente dar şi la carenţe substanţiale în comunicarea cu teritoriul.

Partenerii sociali au ţinut să ridice şi alte probleme, a căror rezolvare nu este neapărat la îndemâna aleşilor din parlament, dar care pot fi semnalate şi transmise de către Instituţia Prefectului celorlalte autorităţi implicate. Plata navetei cadrelor didactice şi promptitudinea cu care asistenţii sociali din rural îşi îndeplinesc atribuţiile sunt câteva dintre acestea. Vasile Chiru, liderul BNS a solicitat ca într-o viitoare întâlnire a CDS să fie invitaţi şefii jandarmilor şi poliţiştilor pentru discutarea unor aspecte de ordine publică, acuzând diferenţe între rapoartele oficiale şi realitatea de pe stradă. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aplicații, jocuri și conținut digital: tendințele care definesc timpul liber în 2026

Wednesday, 26 August 2026

De ce gamingul devine o formă de socializare în 2026 Jocurile video nu mai înseamnă de mult doar competiție în fața unui ecran. Titlurile multiplayer, comunitățile construit...

Calendarul școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației. Ce se schimbă pentru elevi

Wednesday, 26 August 2026

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2026-2027, iar părinții și elevii pot deja să-și planifice vacanțele. Cursurile vor înc...

Trafic restricționat în centrul Botoșaniului, pista de biciclete se închide temporar!

Wednesday, 26 August 2026

Primăria Municipiului Botoșani informează cetățenii că, în contextul desfășurării Street FOOD Festival Botoșani 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Bulevardul Mihai E...