Comisarii de mediu au deschis o anchetă după incendiul produs la depozitul de deșeuri din Stăuceni

Comisarii de mediu au deschis o anchetă după incendiul produs la depozitul de deșeuri din Stăuceni

Comisarii Gărzii de Mediu din Botoșani au demarat o anchetă privind incendiul produs, duminică seară, în interiorul depozitului de deșeuri din Stăuceni.

„Potrivit raportului preliminar, în cadrul depozitului de deșeuri Stăuceni la duminică, la ora 18:15 a fost anunțat un incendiu, de către dispeceratul operatorului economic. Focare multiple, cu flacără s-au manifestat în zona de depozitare zilnică a deșeurilor municipale, pe o suprafață de cca 100 mp și numai la deșeuri neîmprăștiate și nerecompactate, descărcate în data de 19.06.2022”, arată Garda de Mediu.

Potrivit sursei citate, a acționat pentru lichidarea incendiului nouă muncitori ai operatorului economic, folosind rețeaua de hidranți exteriori, și nouă angajați ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, cu două autospeciale de stingere.

„Echipa de permanență din cadrul Garda de Mediu Botoșani a fost pe amplasament și a deschis Fişă de caracterizare în cazul poluărilor accidentale ale aerului”, au precizat comisarii de mediu.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza acumulării de gaze, care a determinat autoaprinderea gunoiului. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Calitatea lucrărilor de reabilitare a intrărilor în oraș, contestată în plenul CL (video)

Joi, 28 Septembrie 2023
304

Calitatea lucrărilor de reabilitare executate la intrările în municipiul Botoșani a fost criticată vehement de șeful Direcției de Sport și Agrement (DSA), Eugen Țurcanu, în ședin...

Tânăr reținut după un scandal monstru în trafic. A agresat forțele de ordine (video)

Miercuri, 27 Septembrie 2023
1790

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Durnești, a fost reținut pentru 24 de ore, luni, după ce a condus fără permis, a încercat să se sustragă controlului efectuat de polițiști și a...

Adolescent de 15 ani acroșat de o mașină în timp ce se plimba cu trotineta (fotogalerie)

Miercuri, 27 Septembrie 2023
592

Un tânăr de 15 ani a fost rănit, luni seară, în urma unui accident rutier produs pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani, în apropiere de Colegiul Economic „Octav O...