Comisari si politisti botosaneni, agresati fizic si verbal de bazaristii din Suceava!

Bazariştii suceveni s-au răsculat ieri dimineaţă, în jurul orei 09.00, când reprezentanţii inspectorilor vamali din Iaşi, a reprezentanţilor Gărzii Financiare Botoşani şi a reprezentanţilor Poliţiei Economice din Suceava şi Botoşani au început să împartă cu amenzi în stânga şi-n dreapta şi să le confişte mărfurile.

În scurt timp, aproape toate cele 2.000 de chioşcuri din Bazar au fost închise – metoda aplicată de majoritatea comercianţilor pentru a scăpa de control, dar, în loc să se facă nevăzuţi, cum procedau în alte zile, bazariştii s-au decis să-i înfrunte pe cei care le fac "zile negre".

Sute de comercianţi nemulţumiţi şi furioşi s-au adunat pe culoarele halelor modernizate ale centrului comercial din lunca Sucevei, hulindu-i şi "ghiontindu-i" pe reprezentanţii organelor de control care, pentru a scăpa de furia mulţimii, au fost nevoiţi să dea bir cu fugiţii, făcându-se rapid dispăruţi din Bazar către parcarea Iulius Mall, unde aveau lăsate maşinile.

De altfel, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Liana Barbu, a declarat că inspectorii vamali aflaţi în control în Bazarul Suceava au fost agresaţi fizic şi verbal.

Chiar şi după plecarea organelor de control, oamenii din Bazar au continuat să scandeze în cor "Hoţii, hoţii!" şi să-i hulească, strigând că s-au săturat să tot fie bătaia de joc a reprezentanţilor statului.

"Toată ziua ne controlează şi iar ne controlează. Noi suntem hoţi? Au ajuns să-i controleze hoţii pe hoţi? Noi plătim marfa asta, n-o furăm. De ce să ne-o confişte? Câştigăm şi noi o pâine, nu dăm în cap nimănui", spunea proprietara unui chioşc vizat de acţiunea de control a inspectorilor vamali din Iaşi, a reprezentanţilor Gărzii Financiare Botoşani şi a reprezentanţilor Poliţiei Economice din Suceava şi Botoşani.

Nici apariţia "mascaţilor" de la Serviciul de Intervenţie Rapidă nu a reuşit să calmeze spiritele, bazariştii revărsându-şi pe ei frustrările şi nemulţumirile legate de autorităţile Statului.

Chiar de aceştia nu au venit cu cagulele pe faţă şi nu au adoptat nici un moment o atitudine sfidătoare, bazariştii au început să strige la ei că "mascaţii" nu au ce căuta acolo, că de ce au venit să-i bată, cerându-le să plece de acolo.

Majoritatea bazariştilor recunosc că ei reprezintă economia gri, lucrând atât cu marfă cumpărată legal, cât şi cu marfă fără acte, dar spun că fără a apela la astfel de metode, nu ar mai avea nici o şansă de a rezista pe piaţă.

Fără a face bani "la negru" nu ar mai putea menţine preţul produselor la un nivel mai mic chiar faţă de cel al marilor lanţuri de magazine, nu ar mai putea achita amenzile pe care oricum le încasează şi nu ar mai avea profit de pe activitatea lor.

"Degeaba avem acte, le arătăm, mereu găsesc motive să ne dea amendă. Ultima dată mi-au dat amendă pentru că au găsit la mine la chioşc un portofel pe care l-a pierdut cineva şi o doamnă mi l-a lăsat, că poate vine proprietarul să şi-l recupereze", povesteşte un alt comerciant, care consideră că sunt cocoşaţi de numărul mare de controale abătute asupra lor, mai ales în ultimele două luni.

De altfel, toţi se consideră nedreptăţiţi pentru că se află în vizorul organelor de control.


Citeşte mai mult pe monitorulsv.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...