Comercianți ”taxați” de polițiștii locali în Piața Centrală din Botoșani (Foto)

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră Corpuri Delicte, cu ocazia unei acțiuni în Piața Centrală, au verificat respectarea regulilor privind ocuparea domeniulu public al municipiului Botoșani.

Astfel, pe strada Armeană, la intrarea în Parcarea Comaliment, au depistat boxpaleti cu fructe şi legume amplasați pe spațiul verde, în parcare, precum şi în zona stației de taxi.

După efectuarea verificărilor, polițiștii locali au aplicat 4 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 1.600 lei agenților economici ce au puncte de lucru la intrarea în piață, pentru depozitarea mărfurilor în locuri nepermise și au dispus eliberarea imediată a domeniului public.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...